Aplicările pentru posturi au depășit recordul din ultimul an și jumătate. Companiile cu cele mai multe aplicări
A doua lună de vară din 2022 a adus un volum de oferte de locuri de muncă în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut, păstrând același nivel comparativ cu luna iunie a acestui an.
Cu toate că este o perioadă de vârf a sezonului estival, candidații au înregistrat cu 13% mai multe aplicări decât în iulie 2021 și cu 10% mai multe decât luna precendentă.
În plus, tinerii aflați la început de carieră au fost mult mai dinamici în căutarea unui loc pe piața muncii, înregistrând un nou record de activitate de la începutul anului și până acum. Astfel, candidații din segmentul 18-25 de ani au înregistrat 17% din totalul aplicărilor din iulie.
În luna iulie, candidații au aplicat cel mai mult pentru poziții în Vânzări, unde aplicările au crescut cu aproape 4% față de luna trecută, Management, Financiar/Contabilitate, IT/Telecom și Producție/Logistică. De asemenea, s-a înregistrat o creștere notabilă de aproape 20% a aplicărilor în HoReCa, pe fondul intensificării activităților sezoniere din acest domeniu.
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna iulie de către Lidl, LPP FASHION, Enel și eMAG. În plus, foarte mulți candidați s-au orientat către județele mai dezvoltate din punct de vedere economic din țară, precum Ilfov și București (peste 221.170 de aplicări), Timiș (59.600 de aplicări), Brașov (44.330 de aplicări), Cluj (44.270 de aplicări) și Constanța (peste 35.700 de aplicări).
Candidații au aplicat în număr mare pentru poziții precum Consultant Vânzări pentru un brand de fashion, cu 1.700 de aplicări, Agent Customer Care (ce permite desfășurarea activității de la distanță) pentru o companie ce domină piața de comerț online din România, cu peste 1.300 de aplicări și Online Guidance Support, cu aproximativ 1.260 de aplicări. Statisticile de pe platformă arată că volumul de joburi de la companii din străinătate a crescut cu 17% comparativ cu luna iunie, cele mai multe oportunități venind din Germania. Pe plan național, Vânzările, Managementul, IT-ul și Financiarul sunt domeniile care predomină oferta de joburi.
Sursa: www.profit.ro