Salariu minim 2023. Premierul spune că nu a fost luată încă o decizie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că în coaliţia de guvernare nu a fost luată deocamdată o decizie cu privire la creşterea salariului minim, joi urmând să aibă loc o nouă întâlnire în Consiliul Tripartit pe acest subiect.
„Nu am luat aseară (n.r. – luni) o decizie (privind majorarea salariului minim – n.r.), pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie”, a spus Ciucă. El a precizat că a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu sindicatele şi cu patronatele despre salariul minim.
„Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”, a afirmat premierul.
Sursa: www.economica.net