Oficial: salariul minim brut în construcţii crește la 4.582 de lei şi la 3.436 lei în agricultură de la 1 noiembrie. Salariile nete rămân neschimbate după reţinerea CASS
Salariul minim brut în construcţii creşte la 4.582 de lei lunar, iar în agricultură – la 3.436 de lei brut de la 1 noiembrie.
Salariile minime brute din aceste sectoare au fost majorate pentru a putea menţine salariile nete din aceste domenii neschimbate după ce guvernul a decis să introducă obligativitatea reţinerii contribuţiei la sănătate (CASS) pentru salariaţii din aceste domenii.
Consiliului Naţional Tripartit, din care fac parte şi confederaţiile sindicale şi patronatele, a avizat creşterea salariului minim în construcţii la 4.582 de lei brut, respectiv 3.436 de lei brut în agricultură, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.
Astfel că de la 1 noiembrie, salariul minim net din construcţii va fi de 3.150 de lei, echivalentul unui salariu brut de 4.582 de lei, iar salariul minim net din agricultură va fi de 2.362 de lei, echivalentul unui brut de 3.436 de lei.
Salariile nete din construcţii şi agricultură rămân aceleaşi de la 1 noiembrie cu cele dinainte de majorarea salariilor brute din aceste domenii. Amintim că guvernul a decis să renunţe la scutirea de la plata CASS a angajaţilor din construcţii şi agricultură. Prin urmare, acestora li se va reţine CASS din salariu, începând cu luna noiembrie. În lipsa majorării salariului minim brut, salariaţilor din construcţii şi agricultură le-ar fi scăzut salariile nete. Guvernul a majorat salariile minime brute din aceste domenii pentru a putea menţine salariile nete neschimbate după ce le reţine CASS din salariu.
Sursa: www.profit.ro