Grefierii sustin ca Ministrul Justitiei ar fi trebuit sa demisioneze
Federatia Projust a reactionat la mesajul transmis miercuri de Ministrul Justitiei, legat de chiriile in valoare de 600 de euro, de care ar beneficia toata magistratura, inclusiv grefierii.
Projust reprezinta personalul auxiliar din instante si parchetele de pe langa acestea, sustinand ca Raluca Pruna ar fi trebuit sa demisioneze. Federatia afirma ca doar grefierii care indeplinesc conditiile legale primesc o suma pentru chirii iar aceasta reperezinta doar o parte din chirie.
O alta nemultumire este legata de faptul ca grefierilor nu le este permis sa desfasoare alte activitati pentru venituri suplimentare, cu exceptia activitatilor didactice.
“Poate ca doamna ministru ar dori ca grefierii sa doarma in instanţe cu capul pe birou. E important de precizat ca grefierii, sunt alaturi de magistraţi, categoria de angajaţi careia i se aplica toate interdicţiile posibile in Romania (a se vedea art. 77 din Legea nr. 567/2004).”, susțin reprezentanții grefierilor.
Acestia mai subliniaza ca grefierii au salarii mai mici decat ale muncitorilor si ca desi volumul de munca a crescut, salariile au stagnat. Ministrului i se mai reproseaza ca a cerut respingerea Statutului grefierilor, act normativ la care s-a lucrat 6 ani.
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, declara ca intre timp a primit de la topul CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) sugestii legate de taierea chiriilor si majorarea salariilor, dar nu a acceptat acest schimb.
Magistratii mai multor instante si parchete continua cu protestul public, care consta in purtarea de banderole albe la brat sau in solutionarea doar a cauzelor urgente.
Sursa: news.ro