De azi se da startul mitingurilor in penitenciare
11.000 de sindicalisti din penitenciare declanseaza mitinguri in tot sistemul penitenciar si la Ministerul Justitiei.
Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP) si Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) au informat angajatorii ca nu sunt de acord cu depasirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare si ca vor initia actiuni care vor bloca penitenciarele in luna octombrie.
Sindicalistii anunta ca actiunile vor continua pe termen nederminat pana cand Guvernul Romaniei, Ministerul Justitiei si Administratia Nationala a Penitenciarelor vor aplica legislatia in vigoare si vor trata personalul din penitenciare in mod egal si fara discriminari, cum sunt tratati angajatii tuturor institutiilor publice de aparare nationala.
“Meritam un minim de respect si un tratament egal, cel putin pentru acele 1,5 milioane de ore suplimentare de munca realizate intr-un singur an si compensate in mica masura, doar cu timp liber!” declara sindicalistii, in comunicatul de presa.
Angajatii din penitenciare cer drepturile prevazute de OUG 20/2016 in sume compensatorii sau vor bloca sistemul prin refuzul muncii suplimentare si proteste pe termen nedeterminat.
Sursa: agerpres.ro