fbpx

Contact

Iohannis va lua săptămâna viitoare o decizie privind Legea salarizării

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Berlin, că va lua o decizie cu privire la promulgarea Legii salarizării săptămâna viitoare, când se va îndeplini termenul constituţional. “O să vă spun săptămâna viitoare (ce decizie am luat – n.r.), când se împlineşte termenul de promulgare”, a spus preşedintele, răspunzând unei întrebări legate de intenţiile sale în privind Legii salarizării care a fost trimisă de căte Parlament pentru promulgare.

Legea salarizării, adoptată săptămâna trecută de Parlament, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru promulgare şi se află “în atenţia” preşedintelui Klaus Iohannis, a afirmat, pe 13 mai, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

“În momentul acesta pot să vă spun doar că legea salarizării se află în analiză şi când preşedintele va finaliza această analiză va anunţa ce decizie a luat”, a spus ea.

Dobrovolschi a repetat afirmaţiile lui Iohannis, că preşedintele îşi doreşte o “analiză foarte clară, obiectivă, foarte bună”.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează