fbpx

Contact

Funcționarii publici amenință cu proteste în septembrie

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) solicită Guvernului să se implice în aplicarea salarizării personalului plătit din fonduri publice conform negocierilor, în caz contrar avertizând că vor declanșa acțiuni de protest, începând cu luna septembrie. Potrivit unui comunicat al SNFP remis miercuri Agerpres, funcționarii publici din cadrul mai multor ministere și instituțiile subordonate acestora nu beneficiază, conform complexității muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%, iar reîncadrarea personalului în funcții publice de stat cu salarizarea aferentă nu s-a realizat pentru mai multe categorii de funcționari publici.

Sindicaliștii susțin că este vorba de funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției.

De asemenea, la nivelul Ministerului Mediului nu au fost echivalate salariile pe funcții publice similare, iar la nivelul Ministerul Sportului, Transporturilor, Culturii se menține o salarizare ce nu corespunde pregătirii profesionale a angajaților. Totodată, în document se mai spune că salarizarea angajaților din prefectură nu este în concordanță cu complexitatea activității desfășurate și corelate cu celelalte instituții teritoriale subordonate ministerelor, iar în cadrul administrației publice locale – primării, consilii județene, există discrepanțe salariale majore pe funcții publice similare și în neconcordanță majoră cu deciziile Curții Constituționale.

„Această situație preconflictuală ne-a determinat să solicităm o întâlnire, în regim de urgență, cu Prim-ministrul României, Mihai Tudose, pentru a identifica soluții în vederea preîntâmpinării eventualelor acțiuni de protest la nivelul administrației publice locale și centrale, precum și pentru a evita îndepărtarea salariaților din administrația publică de politicile publice stabilite de Guvernul României”, a declarat președintele SNFP, Sebastian Oprescu.

Sursa: Digi24

Comments

comments

Apelează