INS: Numărul mediu de pensionari a fost de 5,225 milioane de persoane în trimestrul II; pensia medie lunară – 1.022 de lei
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,225 milioane de persoane, în trimestrul II 2017, în scădere cu 9.000 persoane față de trimestrul precedent, iar pensia medie lunară a ajuns la 1.022 lei, mai mare cu 0,6% față de trimestrul precedent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate marți.
Conform INS, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 982 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 51,1% (comparativ cu 52,2% în trimestrul precedent).
Indicele pensiei medii reale față de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 101,1%.
Datele INS arată că raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în Municipiul București, la 17 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă și cea maximă depășind 450 de lei (790 lei în județul Botoșani față de 1.247 lei în Municipiul București).
Pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,5% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (75,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinși în categoriile de pensii — anticipată și anticipată parțial au reprezentat 1,9%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual — indemnizație socială), în trimestrul II 2017, a fost de 1,001 milioane de persoane, din care: 787.700 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 16,9% din totalul pensionarilor din această categorie; 211.100 persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 55,7% din totalul acestora; 2.300 persoane din sistemul militar, reprezentând 1,4% din totalul acestei categorii.
Sursa: Agerpres