Modificările agreate cu reprezentanții sindicatelor privind Legea salarizării au fost adoptate de Guvern
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care modifică şi completează Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Pentru clarificarea unor prevederi din Legea salarizării, documentul adoptat stabilește:
– introducerea unor corecții pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecții care vor acoperi diferența și care vor fi actualizate în funcție de evoluția drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii; Corecțiile aplicate vor acoperi diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
– acordarea indemnizației de hrană și pentru personalul din cadrul învățământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017;
– scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, în condițiile în care cuantumul sporurilor pentru întregul personal medico-sanitar, care se va face prin aplicarea procentului de 30% asupra salariului de bază, face imposibilă încadrarea în acest procent, în condițiile în care gărzile reprezintă un element obligatoriu în asigurarea continuității asistenței medicale de urgență, însă sporul acordat pentru activitatea desfășurată în linia de gardă reprezintă un element variabil de la o lună la alta, în funcție de componența echipei de gardă și numărul de zile în care se asigură continuitatea.
– unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al Municipiului București – Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elaborat potrivit art. 23; Practic, se creează posibilitatea depășirii procentului stabilit de ordonatorul principal de credite pentru unitățile sanitare de monospecialitate și serviciile de ambulanță și asigurarea sumelor necesare, în scopul acordării sporurilor prevăzute de Regulamentul-cadru la limita minimă, pentru toate categoriile de personal care intră sub incidența regulamentului.
– majorarea gradului I pentru funcția de contabil-șef din învățământul preuniversitar;
– corelarea nivelului de salarizare pentru funcția de director Casa corpului didactic cu cel pentru funcția de inspector școlar;
– stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile de director de îngrijiri, asistent șef serviciu de ambulanță și asistent medical șef, în funcție de salariul de bază aferent funcției de asistent șef și, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare.
Sursa: Ministerul Muncii si Justitiei Sociale