fbpx

Contact

Legea care reglementează regimul general al ocupaţiei de expert şi de tehnician în egalitate de şanse, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, care reglementează regimul general al ocupaţiei de expert în egalitate de şanse şi de tehnician în egalitate de şanse.

“Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare cu un număr de peste 50 de angajaţi, precum şi companiile private cu un număr de peste 50 de angajaţi au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fişa postului, atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei. În limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de şanse”, se arată în actul normativ.

Legea stabileşte principalele atribuţii ale expertului sau tehnicianului în egalitate de şanse, respectiv analizarea contextului de apariţie şi evoluţie a fenomenului de discriminare de gen, formularea de recomandări, propunerea de măsuri, elaborarea de planuri de acţiune, acordarea de consultanţă.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează