Proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a pensiilor speciale
Uniunea Salvaţi România (USR), la iniţiativa deputaţilor Claudiu Năsui şi Cristina Prună, a depus în Parlament un proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, definite ca pensii suplimentare faţă de pensia contributivă. Proiectul USR prevede un impozit de 90% pentru toate pensii speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei. Potrivit USR, pensia minimă în România este de 704 lei, iar cea mai mare pensie specială depăşeşte 70.000 de lei, ceea ce înseamnă de aproximativ 100 de ori mai mult.
”O discrepanţă uriaşă este şi între pensia medie din sistemul public, în prezent 1.247 lei, şi pensia medie din sistemele speciale, care variază între 4.000 de lei şi 19.000 de lei. În plus, doar pentru primele două luni din anul 2020, statul a scos de la buget 1,6 miliarde lei, iar până la finalul anului se estimează o cheltuială cu pensiile speciale de peste 10 miliarde de lei. Bani care pot fi folosiţi pentru rezolvarea unor probleme urgente, precum combaterea epidemiei de coronavirus, diminuarea efectelor economice ale acesteia, investiţii în domenii vitale, începând cu Sănătatea”, a transmis USR.
Deputatul Claudiu Năsui consideră că ”pensiile speciale sunt o mare nedreptate pentru majoritatea românilor”.
”Nu mai putem avea unii cetăţeni mai „speciali” decât alţii. Ne aflăm în faţa unei crize de proporţii majore, iar pensiile speciale sunt o mare nedreptate pentru majoritatea românilor care, de altfel, le plătesc din munca lor. România ar fi putut avea investiţii în sistemul medical şi în infrastuctură. În loc, avem mii de oameni care profită de apropierea lor de putere pentru a-şi însuşi beneficii pentru care nu au cotizat”, a declarat Claudiu Năsui.
„Este momentul ca măcar în faţa unei astfel de provocări cum este cea cauzată de pandemia globală să restabilim echitatea. Sistemul de pensii din România are o problemă mare cu dublul standard pe care îl aplică în cazul pensiilor care nu respectă principiul contributivităţii. Cei care plătesc pentru pensiile speciale nu sunt şi cei care beneficiază de ele, iar asta trebuia corectat demult. Asta ne propunem prin acest proiect”, a declarat, la rândul său, Cristina Prună.
Proiectul de lege depus de parlamentarii USR completează Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Concret, pentru veniturile din pensii sau indemnizaţii pentru limită de vârstă finanţate de la bugetul de stat şi stabilite pe baza unei legislaţii speciale de până la 2.000 de lei, impozitul este 0%.
Pentru veniturile cuprinse între 2.001 lei şi 3.500 de lei, impozitul este de 10%, iar pentru veniturile de peste 3.500 de lei, impozitul este de 90%, dar numai pentru acea parte din pensie obţinută prin legi speciale, nu pe baza contributivităţii.
Patrivit USR, se stabileşte un regim fiscal care: menţine scutirea asupra primilor 2.000 de lei din pensie; menţine actuala cotă de impunere de 10% pentru partea contributivă a veniturilor din pensii, indiferent dacă nivelul acesteia se situează sub sau peste pragul special de impunere; stabileşte o cotă de impunere de 10% pentru pensia specială care se situează sub pragul special de impunere şi stabileşte o cotă de impunere de 90% pentru pensia specială care se situează peste pragul special de impunere (sau peste nivelul părţii contributive, dacă partea contributivă depăşeşte pragul special de impunere).
Pragul special de impunere va fi calculat pentru fiecare an, la nivelul a cinci pensii sociale minime garantate, în prezent pensia minimă fiind 700 de lei.
”Sumele încasate de stat din aceste impozite vor fi virate într-un cont distinct al bugetului de stat şi întrebuinţate pentru investiţii în domeniul sănătăţii şi măsuri pentru sprijinirea economiei şi restabilirea echilibrului economic în urma crizei epidemice şi economice cauzată de virusul SARS-COV-2”, a mai trasmis USR.
USR face un apel către toate partidele parlamentare ca proiectul de lege să fie adoptat în regim de urgenţă.
Sursa: www.news.ro