Ce joburi caută cel mai des românii pe site-urile de recrutare. Slujbele unde lucrezi de acasă au intrat în top
Joburile de şofer, inginer, contabil şi cele care oferă posibilitatea de a lucra de acasă au dominat topul căutărilor, în august, din cele aproape 600.000 de căutări efectuate în această lună pe www.ejobs.ro.
Un număr mare de căutări au avut şi joburile remote, care alături de cele part-time au înregistrat o creştere de aproximativ 10% faţă de luna trecută, menţionează reprezentanţii eJobs, într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, tot în evoluţie faţă de luna iulie s-au aflat şi căutările pentru locurile de muncă disponibile în IT, în special pentru Java Developer. În ceea ce priveşte munca de acasă, ultimele luni au marcat atingerea unor recorduri în ceea ce priveşte atât numărul de joburi noi care oferă posibilitatea de a lucra de acasă, cât interesul candidaţilor pentru acestea.
“Există două categorii de candidaţi – cei care aplică, în serie, la aproape toate joburile, în speranţa că, astfel, vor găsi mai uşor ceva şi cei care caută doar acele joburi perfect compatibile cu profilul lor. În ciuda faptului că ne aflăm într-un moment în care raportul de forţe de pe piaţa muncii este puternic inversat şi avem mult mai mulţi candidaţi decât joburi, îi vedem mai preocupaţi să-şi maximizeze şansele de angajare şi să aplice în acele locuri în care ştiu că sunt relevanţi”, a spus Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Potrivit reprezentanţilor eJobs, mai scăzut decât luna trecută a fost interesul candidaţilor pentru poziţiile de ospătar, economist, specialist în marketing sau în resurse umane, dar şi pentru joburile din afara ţării sau cele care presupun cunoaşterea unei limbi străine. Cu toate acestea, într-un top al căutărilor după limbile străine cunoscute de candidaţi, cele mai des întâlnite sunt germana, spaniola şi franceza.
Sursa: www.economica.net