Zile libere pentru familiile monoparentale, la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare. Legea a fost promulgată
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, proiectul de lege care prevede că şi în cazul familiilor monoparentale sunt acordate zile libere pentru părinţi pentru supravegherea copiilor dacă sunt suspendate sau limitate cursurile şcolare care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, informează Administrația Prezindențială. Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 care cuprinde prevederi referitoare la îmbunătăţirea cadrului legal privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor şi în situaţiile în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ se desfăşoară în scenariile prevăzute prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.
De asemenea, se condiţionează acordarea zilelor libere plătite pentru părinţi de nedesfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu. În plus, se mai prevede completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2020, astfel încât accesul la suma acordată în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice pentru salariaţii care au lucrat minimum 15 zile în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă să fie permis numai angajatorilor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului şi au transmis datele înregistrate în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, în termenul legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgenţă.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru a primi zilele libere plătite
Prevederile vor fi aplicate părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;
b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere, se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art.3 din Legea nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.
O altă modificare realizată prin proiectul de lege introduce opţiunea de a alege între acordarea de zile sau de majorarea salarială suplimentară, atât pentru familia monoparentală, cât şi pentru situaţiile în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea într-unul din domeniile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, penitenciare şi unităţile sanitare publice, în acest caz beneficiind doar unul dintre părinţi, în funcţie de opţiunea exprimată.
“Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice beneficiază de zilele libere, la cerere, numai cu aprobarea angajatorului. Fac excepţie familiile monoparentale, care pot opta fie pentru acordarea de zile libere conform, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite, fără ca aceste drepturi să poată fi cumulate pentru aceeaşi perioadă”, mai prevede textul.
În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din această perioadă, numai în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere.
În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la acordarea de zile libere, cu aprobarea angajatorului, sau, în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere, la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite. Această majorare se acordă pe baza cererii părintelui, însoţită de declaraţia celuilalt părinte că nu beneficiază de acest drept.
Cererea şi declaraţia se depun la angajator în luna curentă pentru luna anterioară.
Prevederile se aplică şi în cazul limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, în situaţiile reglementate prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.
În această situaţie, numărul zilelor libere se stabileşte în funcţie de perioada prevăzută:
a) de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile/instituţiile de învăţământ se stabileşte prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii; b) de decizia conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unitatea/instituţia de învăţământ se stabileşte ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară.
Unitatea de învăţământ comunică părinţilor decizia în acest sens în termen de maximum 24 de ore de la emiterea acesteia, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare şi prin afişare pe pagina de internet a unităţii şi a inspectoratului şcolar judeţean.
În cazul familiilor monoparentale, indemnizaţia acordată corespunzător zilelor libere, precum şi majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu constituie debit şi nici nu se recuperează.
Sursa: www.digi24.ro