Agenții economici care nu respectă măsurile de protecție ar putea fi sancționați cu suspendarea activității. Arafat: În zone cu rata de infectare de 1,5 la mie recomandarea e ca agenții economici și instituțiile să ia în considerare munca la domiciliu
CNSU analizează posibilitatea ca “în curând” agenții economici care nu vor respecta măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 să poată fi sancționați cu suspendarea activității pentru o perioadă de 30 de zile și recomandă firmelor, dar și instituțiilor publice și private ca în zonele unde rata de infectare cu COVID-19 este de 1,5 la o mie de locuitori sau mai mare să implementeze, în măsura în care se poate, munca de la domiciliu. “Este în analiză posibilitatea implementării în curând a măsurii suspendării activității agenților care nu respectă reglementările, cel puțin 30 de zile de la momentul constatări abaterii”, a anunțat luni seară secretarul de stat din MAI Raed Arafat la finalul ședinței în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a discutat situația epidemiologică și evoluția acesteia
Arafat a anunțat că autoritățile recomandă agenților economici privați, dar și instituțiilor publice care își desfășară activitatea în zone care înregistrează o rată medie de infectare mai mare de 1,5 la o mie de locuitori în ultimele 14 zile să implementeze în măsura posibilităților, munca de la domiciliu.
“În zonele cu rata de infectare de 1,5 la mie recomandarea este ca toți agenții economici, inclusiv instituțiile publice și private să ia în considerare munca la domiciliu și unde nu se poate declararea programului. Acest lucru trebuie să devină o obligație la toate instituțiile din zonele în care incidența este de 1,5 sau mai mare la mia de locuri în ultimele 14 zile”, a adăugat Raed Arafat.
Sursa: www.news.ro