fbpx

Contact

Angajaţii de la Metrorex rămân cu creşterea salarială de 18%

Tribunalul Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere salarială de 18% în plină pandemie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Potrivit unui comunicat remis de “Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), directorul general al Metrorex SA a formulat o acţiune având ca obiect o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea efectelor CCM Metrorex 2020-2021.

USLM consideră că această acţiune are scopul suspendării drepturilor legale acordate angajaţilor Metrorex, pe care îi descrie drept o categorie socio-profesională vitală, care a asigurat, atât în perioada stării de alertă cât şi în perioada stării de urgenţă, transportul în condiţii de siguranţă pentru cetăţenii municipiului Bucureşti şi nu numai.

Organizaţia sindicală din Metrorex subliniază că salariaţii de la metrou nu au beneficiat de muncă la domiciliu sau de zile libere suplimentare, în contextul în care alte categorii socio-profesionale au beneficiat de aceste drepturi, în timpul în care angajaţii Metrorex au desfăşurat o activitate intensă în beneficiul tuturor cetăţenilor şi au asigurat mobilitatea urbană, pentru buna funcţionare a economiei. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, la finalul lunii martie, că Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă aceste cheltuieli.

“Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că, în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali. Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia, care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii. Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii”, a precizat ministrul Transporturilor.

Ulterior, pe 22 aprilie, preşedintele USLM, Ion Rădoi, a subliniat că angajaţii Metrorex ar putea organiza oricând o nouă acţiune de oprire voluntară a lucrului, în afara sindicatului, în cazul în care conducerea metroului va disponibiliza angajaţi sau va tăia din salarii.

Sursa: www.wall-street.ro

Comments

comments

Apelează