fbpx

Contact

Angajaţii din construcţii, industria alimentară vor plăti CASS. Guvernul restrânge facilităţile fiscale acordate acestor angajaţi, dar şi IT-iştilor

Salariaţii din construcţii, industria alimentară, sectorul agricol nu vor mai fi exceptaţi de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), reiese din proiectul de lege prin care se schimbă Codul fiscal.

Guvernul va limita aplicarea facilităţilor fiscale din domeniile antemenţionate, dar şi din IT doar pentru un contract de muncă per angajat, se arată în proiectul de lege consultat de Economica.net.

Măsurile intră în vigoare începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării legii în Monitorul Oficial al României.

Guvernul a lansat marţi, 19 septembrie, în dezbatere publică proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.

Persoanele care lucrează în construcţii, în sectorul agricol şi în industria alimentară nu vor mai fi asigurate la sănătate fără plata CASS, conform proiectului de lege de modificare a Codului fiscal. Persoana fizică care lucrează fie în construcţii, fie în industria alimentară, fie în sectorul agricol şi are mai multe contracte de muncă la unul sau mai mulţi angajatori va opta pentru acordarea scutirii de la plata impozitului pe venit pentru un singur contract individual de muncă, la un singur angajator/plătitor, pe baza declarației pe propria răspundere.

Executivul introduce un plafon până la care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele care lucrează în IT, respectiv până la nivelul a 10.000 lei brut lunar inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar care depăşeşte 10.000 lei nu se vor mai aplica facilităţile fiscale.

Angajaţii care lucrează în IT vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit doar pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor obţinute de la un singur angajator/plătitor de venituri şi doar pentru veniturile brute de cel mult 10.000 de lei brut lunar.

Persoanele fizice care lucrează în IT vor fi scutite de la plata contribuţiei la pilonul al II-lea, conform proiectului de lege de modificare a Codului fiscal. Acestea vor putea opta pentru plata contribuţiei la pilonul al II-lea, la fel ca angajaţii din construcţii, din industria alimentară şi sectorul agricol, reiese din proiectul de lege de modificare a Codului fiscal.

SURSA: www.economedia.net

Comments

comments

Apelează