fbpx

Contact

ANOFM: Tinerii de peste 16 ani, cu studii primare, pot fi cuprinşi în programele de ucenicie

Persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care au cel puţin studii primare, vor putea fi cuprinse în programele de ucenicie pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de cel puţin nivel 1, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Astfel, în acest caz, contractul de ucenicie va avea o durată de cel puţin 6 luni, iar prin această formă de pregătire, tinerii pot dobândi competenţe profesionale şi un loc de muncă cu o durată între 6 luni şi trei ani, angajatorul asigurându-i ucenicului condiţiile necesare pregătirii teoretice şi practice.

Potrivit sursei citate, durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabileşte în funcţie de ocupaţia sau calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, dar şi de competenţele dobândite anterior de către acesta.

Perioada nu poate fi mai mică de 6 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1, de 12 luni (pentru calificare de nivel 2), de 24 luni pentru calificări de nivel 3, şi de 36 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

De asemenea, ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăşi 30 de zile lucrătoare, iar salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Totodată, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condiţiile legii, beneficiază la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună pe toată durata programului de ucenicie.

ANOFM precizează că, prin modificările recente ale Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se prevede că nu beneficiază de subvenţii angajatorii care anterior încheierii contractelor de ucenicie au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare, organizează programe de ucenicie în acelaşi domeniu de activitate în care ucenicul deţine deja o calificare ce cuprinde competenţele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie, în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepţia situaţiei în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare, respectiv se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare suspendate sau restricţii asupra acestora.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va modifica, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a OUG 96/9.11.2018, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Sursa: ANOFM

Comments

comments

Apelează