fbpx

Contact

Banca Transilvania trebuie s-o reangajeze pe fosta salariată din cauza căreia a primit o amendă de 100.000 euro în urma unui mail viralizat pe rețelele de socializare

concediere

Banca Transilvania trebuie s-o reangajeze pe fosta salariată din cauza căreia un mail transmis de un client s-a viralizat pe rețelele de socializare și autoritatea de control i-a aplicat o amendă de 100.000 euro la finele anului 2020.

Concediată în iulie 2020, fosta salariată, cu experiență de 10 ani și fără abateri, a reușit să convingă instanța că Banca Transilvania nu i-a acordat o perioadă rezonabilă de timp pentru a-și pregăti apărarea în procedura de cercetare disciplinară, în urma căreia angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă.

În cererea adresată Tribunalului București, fosta angajată a susținut că a listat un mail cu declarația ironică transmisă de un client cu privire la modul în care intenționa să utilizeze o anumită sumă de bani pe care acesta dorea să o ridice din contul său, document pe care, ulterior, l-a arătat unor colegi. Unul dintre ei a fotografiat cu telefonul mobil înscrisul listat și l-a distribuit prin intermediul aplicației WhatsApp, fapt recunoscut de acesta într-o discuție cu fosta salariată și superiorul acesteia.

“Reclamanta a arătat că la data de 22.07.2020 a avut loc pretinsa faptă pentru care a fost concediată, la data de 23.07.2020 a fost numită Comisia de Cercetare Disciplinară Prealabilă și, în aceeași zi, a fost invitată la cercetarea disciplinară. Procedând în acest mod, Banca Transilvania nu a dorit să îi dea posibilitatea să formuleze apărări cu privire la faptele pentru care a fost convocată. Din cauza modului în care a fost convocată (cu câteva ore înainte de cercetarea disciplinară), Banca Transilvania i-a încălcat un drept pe care îl avea.Convocarea trebuia făcută cu cel puțin câteva zile înainte de data întrevederii, într-un termen rezonabil și suficient, pentru a i se da posibilitatea reala și concretă de a-și pregăti apărarea, uzând de toate mijloacele legale de care putea dispune. Modalitatea în care a fost făcută convocarea (cu 3 ore și jumătate ore înainte), în condițiile în care a fost făcută la aceeași dată la care a fost primită adresa de convocare, echivalează cu lipsa convocării în vederea efectuării cercetării disciplinare și cu neefectuarea cercetării disciplinare”, se arată în preambulul motivării unei sentințe a Tribunalului București din luna ianuarie a acestui an.

Reclamanta a mai susținut în fața magistraților că mailul respectiv a avut un rol informativ, fiind marcat cu mențiunea uz intern și nu confidențial, putând fi folosit strict în interiorul băncii, iar divulgarea în exteriorul băncii a datelor cu caracter personal ale clientului (nume, prenume și mail) a fost realizată de unul dintre colegi.

Instanța a apreciat că întreaga cercetare disciplinară trebuie făcută astfel încât angajatul să aibă posibilitatea reală și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune și de a avea cunoștință de întreg materialul probator administrat.

“Convocarea reclamantei pentru prezentarea la cercetare disciplinară în aceeași zi cu data comunicării convocării lipsește de conținut dreptul recunoscut de lege al salariatei la apărare. Este irelevant din punct de vedere juridic faptul că salariata cunoștea fapta pentru care era convocată, faptul că salariata și-a sunat șeful ierarhic superior aducându-i la cunoștință ce se întâmplase în ziua precedentă. Legiuitorul nu prevede o perioadă de timp în care să se realizeze convocarea salariatului la cercetarea disciplinară, angajatorul având posibilitatea de a decide, de la caz la caz, care este termenul rezonabil în care poate fi anunțat salariatul cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Însă în cauza de față nu a existat un termen rezonabil sub nici un aspect, mai ales că sancțiunea aplicată angajatului a fost cea mai grea, respectiv concedierea disciplinară. Prin lipsa unui termen rezonabil, pârâta a golit de conținut dreptul la apărare al salariatei. Viralizarea e-mailul în presă nu justifică nerespectarea dispozițiilor legale. Rapiditatea cu care pârâta a înțeles să desfășoare cercetarea disciplinară a condus la inexistența de facto a acesteia”, se mai spune în motivare.

În a doua parte a lunii ianuarie, Tribunalul București a hotărât reintegrarea fostei salariate BT pe postul și funcția deținute anterior concedierii, precum și plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de muncă și până la efectiva reintegrare, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 2.500 lei. Decizia Tribunalului București a fost atacată cu apel de Banca Transilvania în luna martie. Dosarul nu a fost înregistrat la instanța superioară.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează