fbpx

Contact

BestJobs: Şoferii, contabilii şi inginerii, cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna ianuarie

Joburile din transport, inginerie şi contabilitate i-au atras cel mai mult pe românii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în luna ianuarie, arată datele platformei de recrutare online BestJobs.

Astfel în domeniul transporturilor au fost înregistrate peste 37.000 de căutări, în timp ce domeniul financiar a bifat peste 34.000 de căutări, şi ingineria peste 21.000 de căutări.

“Surpriza lunii ianuarie vine din domeniul medical&farma, unde angajaţii specializaţi au înregistrat peste 19.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupaţi de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum BPO sau resurse umane”, transmit reprezentanţii BestJobs.

În ceea ce priveşte instituţiile care au atras cei mai mulţi candidaţi în luna ianuarie, companiile Regina Maria, Rompetrol şi Deichmann conduc în clasament, cu aproape 7.000 de aplicanţi.

“În luna ianuarie a acestui an, primele zece companii care au primit cele mai multe aplicări la joburile postate pe BestJobs au fost Regina Maria (2.337 aplicanţi), Rompetrol (2.277 aplicanţi), Deichmann (2.120 aplicanţi), Enel (1.842 aplicanţi), Dräxlmaier (1.792 aplicanţi), Continental Automotive Group România (1.715 aplicanţi), Takko Fashion (1.695 aplicanţi), Hella România (1.649 aplicanţi), Pepco Retail (1.571 aplicanţi) şi Banca Transilvania (1.556 aplicanţi)”, menţionează analiza BestJobs.

Totodată, companiile care au primit cei mai mulţi aplicanţi direcţi, pe pagina companiei de pe BestJobs.ro, în luna ianuarie, sunt Takko Fashion, cu 167 aplicanţi direcţi, Deichmann, – 88 aplicanţi direcţi, Rompetrol – 84 aplicanţi direcţi, BCR – 81 aplicanţi direcţi, British American Tobacco – 78 aplicanţi direcţi, Hella România – 73 aplicanţi direcţi, Penny Market – 71 aplicanţi direcţi, Dräxlmaier – 70 aplicanţi direcţi, Flanco – 75 aplicanţi direcţi şi Braun Medical – 61 aplicanţi direcţi.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează