Bursă a locurilor de muncă pentru românii din Italia, organizată în luna februarie
Autorităţile vor organiza, în februarie, în Italia, o bursă a locurilor de muncă pentru românii care muncesc acolo, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, duminică seara, la Antena 3.
“Am pus bazele unei colaborări importante cu ministrul Natalia Intotero (ministrul pentru Românii de Pretutindeni, n.r.), cu sindicatele şi patronatele din construcţii, cu specialişti din ANOFM şi Ministerul Muncii pe ocupare. În luna februarie vom face în Italia, la Milano sau Torino, o bursă a locurilor de muncă pentru românii noştri care muncesc acolo. Mergem cu oferte clare, pe perioade clare. Sindicatele şi patronatele din construcţii, patronii mai ales, au spus că vor mai pune şi ei iar salariul minim va ajunge la 3.500 – 4.000 lei net, în mână. Sperăm să începem uşor, uşor să ne aducem specialiştii acasă”, a precizat sursa citată.
Ministrul a arătat, totodată, că România a ajuns în situaţia unei ţări cu deficit de angajaţi, însă exodul forţei de muncă s-a redus considerabil.
“În decembrie 2016 şomajul era 4,8%. În iulie 2018 şomajul este de 3,48%. Asta înseamnă că măsurile pe care le-am luat, măsuri de ocupare, de stimulare a angajatorului să angajeze, şi aici aş vorbi de un program de mare succes care începe să-şi facă vizibile rezultatele, acel program pentru ucenicie. Am intrat din paradigma unui stat cu şomaj ridicat în paradigma unui stat cu deficienţă de angajaţi. Există clar o deficienţă de forţă de muncă. De aici acele măsuri referitoare la burse de locuri de muncă pentru românii noştri de pretutindeni, să încercăm să îi aducem acasă, dar în paralel avem nevoie de muncitori, pentru că avem programe mari de investiţii pe care trebuie să le punem în practică şi avem nevoie de forţă de muncă”, a precizat Marius Budăi.
Acesta a subliniat că, în ultimii doi ani, au fost create 200.000 de locuri de muncă.
“Ne putem uita pe cifre în ultimii ani. Putem vedea că inclusiv la medici sau în alte domenii exodul forţei de muncă a scăzut foarte mult. Sunt 200.000 de locuri de muncă create în ultimii doi ani de la programul Start Up Nation, de la aceste subvenţii pe care le acordăm angajatorilor. Există REVISAL, oricine îl poate vizualiza. INS preia cifre de acolo şi ne spune câte locuri de muncă am avut în decembrie 2016 şi câte locuri de muncă avem acum”, a subliniat ministrul Muncii.
Sursa: Agerpres