Camera Deputaţilor: Munca nedeclarată se pedepseşte cu amenzi între 20.000 şi 200.000 de lei
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care aduce modificări Codului Muncii, în sensul definirii “muncii nedeclarate”, angajatorii putând fi amendaţi cu 20.000 lei dacă primesc la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor prevede că „munca nedeclarată” reprezintă: “primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii”, potrivit raportului adoptat de Camera Deputaţilor.
Locul de muncă reprezintă locul în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanţe, agenţii sau puncte de lucru care aparţin acestuia, potrivit sursei citate.
Copia contractului individual de muncă se păstrează la locul de muncă pe suport de hârtie sau pe suport electronic, de către persoana desemnată de angajator în acest scop, cu respectarea prevederilor privind confidenţialitatea datelor cu caracter personal, se arată în raportul adoptat de plen.
Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru. Pentru salariaţii mobili şi salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia. Primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancţionează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei, prevede proiectul de lege, la fel şi primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor i ndividuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.
Angajatorii care u respectă prevederile legii riscă să le fie sistată activitatea.
„Angajatorul poate relua activitatea numai după achitarea amenzii contravenţionale, în condiţiile legii, şi numai după ce a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii prin: încheierea contractului individual de muncă, transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor sau, după caz, încetarea suspendării contractului individual de muncă şi prezentarea documentelor care dovedesc plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucrătorului pentru perioada în care a prestat activitate nedeclarată”, potrivit sursei citate.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii a fost adoptat cu 177 de voturi „pentru”, 71 „împotrivă” şi 6 abţineri.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Sursa: Ziarul Financiar