fbpx

Contact

Stiri

Comisia Europeană solicită României să transpună integral şi corect dispoziţiile Directivei privind lucrătorii sezonieri

Comisia Europeană a iniţiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor şi a trimis scrisori către România, Spania, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Suedia şi Finlanda prin care le-a comunicat că nu au transpus integral toate dispoziţiile Directivei privind lucrătorii sezonieri (Directiva 2014/36/UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Directiva menţionată urmăreşte să asigure norme echitabile

Proteste ale poliţiştilor locali, marţi şi miercuri. Ei cer beneficii materiale pentru condiţii deosebite de muncă şi modificarea legislaţiei în baza căreia funcţionează Poliţia Locală

Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România organizează marţi şi miercuri, în faţa Ministerului Dezvoltării, proteste. Poliţiştii locali solicită beneficii materiale pentru condiţii deosebite de muncă, introducerea obligativităţii acordării normei de hrană pentru poliţiştii locali, în condiţiile în care doar jumătate dintre ei, la nivel naţional, au acest beneficiu, dar şi modificări în

O treime dintre companiile din România au în plan să crească salariile cu până la 10%, în acest an

O treime dintre companiile prezente pe piaţa din România vor creşte salariile cu procente cuprinse între 6% şi 10%, în acest an, context în care doi din zece angajaţi (19%) doresc majorări de peste 20%, reiese dintr-o cercetare de specialitate, publicată miercuri. Datele Randstad Romania HR Trends 2024 arată că discrepanţa cea mai mare între

INS: Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată a înregistrat o rată de creştere de 16,85%, în trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul IV 2022

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul III 2023, o rată de creştere de 4,37% şi o rată de creştere de 16,85% comparativ cu trimestrul IV 2022, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai semnificative

Analiză: Majoritatea salariaţilor încasează, de la 1 ianuarie 2024, un salariu lunar net mai mic decât anul anterior

Majoritatea salariaţilor încasează, de la 1 ianuarie 2024, un salariu lunar net mai mic decât anul anterior, în urma modificării tratamentului fiscal preferenţial pentru tichetele de masă şi pentru voucherele de vacanţă, susţin consultanţii Deloitte România. “Finalul anului 2023 a adus o serie de modificări fiscale nefavorabile pentru angajaţii şi angajatorii din toate domeniile economice.

Măsuri propuse de OCDE: Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate

„România va trebui să stabilească o legătură mai strânsă între promovare, salarizare și performanță”, dacă își dorește ca regulile pentru evoluția în carieră a cadrelor didactice și creșterile salariale planificate pentru aceștia să ducă la îmbunătățirea actului didactic și la dezvoltarea profesorilor. Aceasta este una dintre recomandările-cheie ale raportului-diagnostic realizat de Organizația pentru Cooperare și

Parlamentul a adoptat proiectul legii privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă

Parlamentul a adoptat astăzi legea de ratificare a Convenției nr.190/2019 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. Noua lege vine să protejeze angajații de abuzuri la locul de muncă, indiferent că sunt bărbați sau femei. Conceptele de „violență” și ”hărțuire” au fost redefinite conform evoluțiilor tehnologice și

Sondaj: 3 din 5 angajaţi în IT&C se aşteaptă ca 2024 să aducă multe schimbări în industrie şi 47% consideră că este mai greu în această perioadă să facă o schimbare profesională

Numărul de specialişti IT angajaţi în România a înregistrat o creştere constantă în ultimii ani, fiind unul dintre sectoarele cu cele mai mari salarii, dar şi cu un grad mare de mobilitate a forţei de muncă, 2024 aducând însă o serie de schimbări, iar 47% dintre programatori consideră că este mai greu în această perioadă

Apelează