fbpx

Contact

Câteva mii de sindicalişti protestează în Piaţa Victoriei

Câteva mii de persoane – angajaţi din Poliţie, sănătate, transporturi – protestează, miercuri, în Piaţa Victoriei, faţă de măsura trecerii taxelor sociale de la angajator la angajat. Până la ora 16.30, circulaţia în centrul Capitalei este blocată. Mitingul – organizat de Cartel Alfa şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor – a început la ora 11.00, iar la acţiunea de protest sunt aşteptate până la 10.000 de persoane.

La protest participă poliţişti, angajaţi din sănătate sau transporturi, veniţi cu autocare sau microbuze din mai multe judeţe ale ţării.

La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei se află peste 3.000 de protestatari. Ei au pancarte cu mesaje precum: “Vă plătim să ne slujiţi, nu să ne batjocoriţi”, “Paharul răbdării s-a umplut. Dările mai mari decât veniturile?”, “Trăiască guvernanţii aşa cum trăieşte poporul”.

Mitingul este autorizat să se desfăşoare până la ora 16.00.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează