Clauzele contractului individual de muncă – webminar live
Un nou proiect Vasiliu Miclea – webminarul organizat împreună cu ASEMER – Asociația Firmelor Spaniole din România în cadrul căruia avocații Răzvan Vasiliu și Andreea Miclea vor prezenta participanților principalele prevederi legale care guvernează clauzele contractului individual de muncă.
Pe lângă aspectele teoretice, vor fi discutate și principalele probleme întâlnite în practică în legătură cu negocierea, agrearea și formalismul clauzelor inserate în contractele individuale de muncă, astfel încât acestea să poată fi activate și să-și producă efectele avute în vedere de părțile raportului de muncă.
Cui se adresează acest webminar
Acest webminar este dedicat membrilor ASEMER și se adresează, în special, persoanelor care activează în domeniul resurselor umane sau în cadrul deprtamentelor juridice. Cu toate acestea, la eveniment poate participa orice persoană care dorește să dobândească sau să își consolideze cunoștințele în materia dreptului muncii.
Data evenimentului
Webminarul va avea loc joi, în data de 23 iunie 2022, în intervalul 15.00 – 16.00 prin intermediul platformei Microsoft Teams. Veți primi un link de acces pe adresa de email furnizată cu o zi înainte ca videoconferința să aibe loc.
Înscrieri
Vă puteți înscrie la eveniment accesând link-ul de mai jos:
Înscriere webminar Clauzele contractului individual de muncăPentru persoanele interesate să dobândească sau să aprofundeze normele de legislația muncii, Vasiliu Miclea SCA organizează cursuri și webminarii în format fizic sau online, personalizate pentru grupe de participanți.
Pentru detalii, apasă aici: Detalii cursuri legislația muncii
Apasă aici pentru a te înscrie la cursul de legislația muncii