fbpx

Contact

Concursurile de angajare la stat suspendate până la finalul anului 2022 – proiect OUG

Guvernul suspendă ocuparea posturilor vacante în instituţii şi autorităţi publice până la finalul anului 2022, potrivit unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică.

Se vor organiza însă în continuare concursuri pentru posturile unice din cadrul unor instituţii şi autorităţi publice, spune executivul.

Prevederi OUG lansată în dezbatere publică:

Începând cu data de 1 iulie 2022 până la 31 decembrie 2022 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile publice.

Excepţii

În perioada menţionată mai sus se vor putea totuşi organiza concursuri de ocupare a posturilor unice din:

– instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
– instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art.2 alin.(1) pct.39 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin post unic se înțelege:

– acel post ale cărui atribuții nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică;
– un post dintre cele aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează