Consiliul Naţional al IMM-urilor propune ca salariu minim pe economie în 2021 sa fie 2.300 de lei brut
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) va propune, luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, creşterea salariului minim brut pe economie pentru anul 2021 la 2.300 de lei, de la 2.230 de lei cât e acum, a declarat, vineri, preşedintele patronatului IMM-urilor, Florin Jianu, scrie Agerpres. Pe 18 noiembrie, Cartel Alfa spunea că “Dacă se aplică formulele de calcul propuse de guvern anul trecut, rezultatul calcului indică necesitatea unei creșteri semnificative a salariului minim, congruent cu valoarea solicitată de partenerii sociali, de 2.400 lei”.
“Propunerea pe care noi am realizat-o – Consiliul Naţional, prin Convenţia Naţională din 20 noiembrie – e aceea ca în anul 2021 să creştem salariul minim brut pe economie cu rata inflaţiei, adică 2,2%, şi cu un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii, pentru că s-au înregistrat rate de creştere a productivităţii muncii, astfel ducând salariul minim brut de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. Am văzut că celelalte confederaţii patronale, mandatul pe care l-au prezentat a fost acela de îngheţare a salariului minim brut pe economie şi de prorogare a discuţiei după 6 luni de zile. Mandatul nostru este cel pe care vi l-am prezentat, e normal să acoperim scăderea puterii de cumpărare, adică această rată a inflaţiei”, a afirmat Florin Jianu, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres. Un alt reprezentant al patronatelor prezent la eveniment, Dragoş Anastasiu, l-a întrebat pe preşedintele CNIPMMR câţi din angajaţii din sectorul public sunt plătiţi cu salariul minim, iar acesta din urmă a răspuns că aproape niciunul.
“În total avem (la nivel naţional – n. r.) 1.383.591 de contracte de muncă cu salariul minim, dintre care aproape zero de la stat”, a afirmat Jianu.
Liderul patronatului IMM-urilor spune că cele trei scenarii privind creşterea salariului minim propuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se bazează pe indicatori incerţi. “Toate cele 3 scenarii prezentate de Ministerul Muncii au o serie de indicatori care sunt prognozaţi, iar aceşti indicatori sunt incerţi, pentru că în felul în care erau aceştia prognozaţi ar fi trebuit chiar şi în anul 2020 să scădem salariul minim pe economie, pentru că acolo se spunea care este diferenţa dintre creşterea economică prognozată şi creşterea economică realizată, iar acum avem o profundă descreştere economică, de -4%, faţă de ceea ce prognozasem la începutul anului, de +4. Deci, această descreştere economică ar fi trebuit ca şi în anul 2020 să ducă la o scădere a salariului minim pe economie, asta strict pe criteriile folosite de Ministerul Muncii. Sigur că în realitate nu trebuia să facem aşa ceva şi nu se va realiza niciodată. Vă spun acest lucru pentru că aceşti indicatori sunt incerţi, noi nu trebuie să-i punem într-o formulă de creştere sau descreştere a salariului minim brut”, a susţinut el.
De asemenea, preşedintele CNIPMMR a subliniat că scenariile Ministerului Muncii nu iau în considerare evoluţia crizei economice şi nici diferenţele de productivitate în fiecare domeniu de activitate.
Liderul organizaţiei patronale a mai atras atenţia că antreprenorii au nevoie ca modificarea salariului minim să fie stabilită cu doi ani înainte de intrarea acestuia în vigoare.
Sursa: www.economica.net