fbpx

Contact

Cum rămâne cu programul de cinci zile pe săptămână? O nouă formulă 3-2-2 este discutată pe piața globală a muncii

Munca și programul de lucru nu vor mai fi niciodată la fel, dar suntem pregătiți pentru transformări drastice ale modului în care ne desfășuram activitatea înainte de pandemie? După un an în care au muncit în mare parte de acasă, angajații sunt împărțiți – unii vor să revină la birou, în timp ce alții speră să poată rămâne acasă. Indiferent de variantă, rămâne întrebarea: Vom munci tot de la 9.00 la 17.00, cinci zile pe săptămână? Poate da, poate nu. Unele companii sunt nerăbdătoare să-i readucă pe angajați în birouri, dar, pe de altă parte, aceștia din urmă tind să își dorească un program de lucru hibrid, în care să combine prezența la birou cu munca de la distanță, arată BBC într-o analiză.

Se va mai aplica programul de lucru standard? Dacă angajații și companiile vor cădea de acord asupra unor schimbări în acest sens, piața muncii va arăta total diferit față de acum un an.

Formula „3-2-2”
Trei zile la birou, două zile la distanță și două zile libere. Aceasta este explicația pentru noua structură de lucru, venită din partea cadrelor universitare Lauren C Howe, Ashley Whillans și Jochen I Menges. Formula pune accent pe flexibilitate, deoarece angajații își pot adapta zilele de muncă în funcție de programul personal. Este o contrast uriaș între formula aplicată în China 9-9-6, în care angajații lucrează de la 9.00 la 21.00, șase zile pe săptămână.

“Angajații au apreciat flexibilitatea experimentată în timpul pandemiei și doresc mai mult în viitor. Adoptarea acestor principii de flexibilitate va veni din partea companiilor care iau în considerare factori precum riscurile de siguranță în fața Covid, preferințele angajaților și tipurile de activități”, spune Ashley Whillans, profesor la Harvard Business School.

Whillans adaugă că modelul 3-2-2 ar arăta diferit între diferite organizații – mai ales în cadrul companiilor mai mari în care coordonarea personală a mai multor angajați în același timp ar putea fi mai complicată. Marea provocare este însă cum să asiguri productivitatea și colaborarea între angajați prin adoptarea acestei formule de lucru.

“Fiecare companii are propria abordare, dar ideea generală este să ne gândim când să încurajăm angajații să vină la birou versus să rămână acasă pentru a facilita echilibrul dintre viața profesională și viața personală și pentru a crește interacțiunile sociale creative și informale între angajați”, spune ea.

Săptămâna de lucru de patru zile
Conceptul unei săptămâni de lucru de patru zile nu este nou – unele companii au aplicat deja ideea. Propunerea a fost înaintată încă din anii 1970 și a fost implementată sporadic în ultimele decenii. Angajații o readuc acum în discuție și speră că ea va deveni realitate.

Un motiv este legat de relația angajat-productivitate, care a evoluat într-un mod neașteptat pe care poate doar pandemia l-ar fi putut aduce: mulți au constatat că, în timp ce lucrează la distanță, au fost mai eficienți, fără a avea nevoie de cinci zile de muncă pentru a-și îndeplini sarcinile. Un sondaj realizat de site-ul american de locuri de muncă FlexJobs a arătat că 51% dintre respondenți au declarat că sunt mai productivi acasă, inclusiv părinți care lucrează la domiciliu.

O asemenea concluzie este pusă pe seama unei concentrări mai bune, în lipsa agitației de birou. O altă explicație ar fi însă că nu sunt atât de multe sarcini de îndeplinit care să necesite cinci zile de muncă.

Ideea săptămânii de lucru de patru zile nu este doar un vis indus de pandemie: Covid-19 a influențat câteva companii să adopte strategia.

În decembrie, Unilever din Noua Zeelandă a implementat un studiu săptămânal privind munca în patru zile. “Angajații noștri vor lucra 80% din timp, păstrându-și în același timp 100% din salarii și cu atingerea 100% a indicatorilor de performanță / producție”, spune Nick Bangs, directorul general al Unilever Noua Zeelandă. Nu există un șablon, adaugă el, astfel că algajații își aleg care să fie ziua liberă. Scopul, spune el, este de a crea o nouă mentalitate privind productivitatea și de a încuraja flexibilitatea și menținerea unei stări de sănătate mai bună

O nouă realitate?
Aceste două propuneri schimbă cu totul abordarea privind modul în care lucrăm: 3-2-2 încurajează flexibilitatea într-o săptămână de 40 de ore; săptămâna de lucru de patru zile indică mai puțin timp pentru a fi activ. Care ar fi însă cea mai potrivită?

Desigur, este greu de spus, mai ales că impactul continuu al pandemiei va continua să schimbe nu numai gândirea și valorile noastre, ci și așteptările de la angajatori. În anumite privințe, 3-2-2 poate părea un scenariu mai realist, deoarece angajații au mai multă flexibilitate, dar deocamdată nu s-a aplicat, în timp ce săptămâna de lucru de patru zile este deja aplicată de unele companii, iar altele o iau în considerare.

Sunt însă și persoane care se opun ideii de schimbare a structurii tipice a programului de lucru, care spun că schimbările ar putea lăsa concurența să avanseze, clienții ar avea de așteptat mai mult timp, sănătatea angajaților ar fi afectată, iar lumea corporatistă s-ar schimba radical.

Unele comanii care au adoptat munca la distanță și flexibilitatea au revenit la modul de lucru tradițional, după ce au constatat că rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, așa cum a fost cazul Yahoo, în 2013.

Și săptămâna de lucru de patru zile are critici virulenti. Într-un interviu pentru BBC în decembrie, Marc Effron, președintele The Talent Strategy Group, spunea că dacă angajații pot face în patru zile ceea ce ar fi trebuit să facă în cinci înseamnă că nu au depus eforturi 100% de la început.

Și susținătorii variantei 3-2-2, și cei ai săptămânii de lucru de patru zile recunosc că aceste strategii nu sunt perfecte. Companiile vor trebui să gândească noi structuri de lucru și să coordoneze programele, fără ca afacerea să aibă de suferit pe parte de profitabilitate.

Sursa: www.digi24.ro

Comments

comments

Apelează