Despre zilele de week-end
Citesc foarte des pe grupurile de resurse umane și de legislația muncii opinii potrivit cărora zilele de sâmbătă și duminică ar fi zile nelucrătoare.
Astfel de puncte de vedere am întâlnit în special atunci când se pune problema consemnării în evidențele interne ale angajatorului a zilelor de concediu medical pentru un salariat, apreciindu-se faptul că un salariat nu poate figura în concediu medical în zilele de week-end.
Cel mai probabil, această opinie are ca punct de pornire unele limitări ale soft-urilor de salarizare, unele dintre ele nepermițând angajatorilor să insereze zilele de concedii medicale în zilele de sâmbătă și duminică precum și „folclorul” profesional transmis de-a lungul timpului.
Concret, singurul loc din Codul muncii în care sunt reglementate zile „în care nu se lucrează” și care ar putea fi asimilate zilelor nelucrătoare sunt cele enumerate expres de dispozițiile art. 139 Codul muncii, cu precizarea că, prin contractele colective de muncă se pot stabili în mod convențional, dar numai în unitățile în care se aplică respectivele contracte, și alte zile libere.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) Codul muncii:
„(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 şi 2 ianuarie;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
– prima şi a doua zi de Paști;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie;
– prima şi a doua zi de Crăciun;
– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.”
Așadar, ca observație, noțiunea de „zile nelucrătoare” nu se regăsește în cuprinsul Codului muncii, în cel mai bun caz această noțiune putând face referire la zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Rezultă astfel că, numai în măsura în care una dintre zilele enumerate de art. 139 Codul muncii coincide cu o zi de sâmbătă sau duminică, ori în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil se stabilește faptul că zilele de sâmbătă sau duminică sunt zile nelucrătoare (eu unul nu am întâlnit până în prezent vreo astfel de clauză într-un contract colectiv de muncă, dar asta nu înseamnă că este exclusă posibilitatea existenței unor astfel de cazuri), ziua de week-end ar putea fi considerată ca fiind nelucrătoare.
Rezultă așadar că zilele de sâmbătă și duminică sunt zile lucrătoare, zile în care angajații pot fi chemați la muncă în conformitate cu planificarea întocmită de către angajator și cu respectarea prevederilor art. 137 alin. (2) Codul muncii.
Un exemplu accesibil tuturor este situația angajaților din centrele comerciale care prestează munca inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, ținând cont și de Decizia nr. 22/2015 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ privind interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii și pentru care, zilele de week-end sunt zile lucrătoare și remunerate ca atare. În legătură cu remunerarea muncii prestate în zilele de sâmbătă și duminică găsiți mai multe detalii într-un articol mai vechi ce poate fi accesat aici.
Așadar, un salariat care este programat la muncă în zilele de sâmbătă și duminică și care prezintă angajatorului său un certificat de concediu medical pentru aceste două zile, acesta va figura în evidențele angajatorului ca fiind în Concediu medical iar nu liber (sau orice alt status).
De altfel și dispozițiile cuprinse în Normele metodologice de aplicare de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (art. 31 din acest act normativ) sunt cât se poate de lămuritoare: Din exemplele oferite de legiuitor se poate lesne observa faptul că inclusiv zilele de sâmbătă și duminică în care angajatul era planificat să lucreze sunt plătite ca urmare a intervenției unei incapacități temporare de muncă ce a fost constatată prin certificatul de concediu medical.
|
Rezultă așadar că, în afara zilelor de sărbătoare legală declarate de către legiuitor ca fiind zile libere la care se adaugă zilele libere conform prevederilor convenționale din contractele colective de muncă aplicabile, toate celelalte zile sunt zile lucrătoare, inclusiv zilele de week-end.
Totuși, această concluzie nu trebuie sub nicio formă să conducă la ideea că angajatorului nu-i mai revine obligația acordării repausului săptămânal obligatoriu (despre care am scris aici), acordarea celor 48 de ore consecutive fiind obligatorie în fiecare săptămână de lucru.
Av. Răzvan Vasiliu
