fbpx

Contact

Doar 2,2% dintre angajații români au lucrat peste 49 de ore pe săptămână. La nivelul UE procentul este de 7%

Un raport al Uniunii Europene, având la bază datele Eurostat, arată că 7% dintre angajații din Uniunea Europeană au lucrat în 2022 peste 49 de ore pe săptămână. Într-o statistică publicată cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, Uniunea Europeană susține, citând datele Eurostat, că 8% dintre angajați blocului comunitar au lucrat peste 49 de ore pe săptămână („long working hours”).

Conform documentului, cei care desfășoară activități independente au depășit cu mult procentul menționat. Astfel, 30% din totalul persoanelor care desfășoară activități independente în Uniunea Europeană a depășit 49 de ore de muncă pe săptămână, în timp ce la restul angajaților procentul a fost de doar 4%.

„Orele lungi de lucru” au fost mai frecvente în rândul angajaților calificați din agricultură, silvicultură și pescuit (28% din totalul lucrătorilor calificați în aceste domenii) și manageri (24%), comparativ cu orice alt grup ocupațional major (toți cu mai puțin de 8%).

Defalcat pe țările membre UE, surprinzător pentru mulți, Grecia a avut cea mai mare pondere a lucrătorilor cu program mai lung de 49 de ore (12,6%), urmată de Franța (10,2%) și Cipru (9,7%). În schimb, cele mai scăzute rate au fost înregistrate în Bulgaria, Lituania și Letonia (fiecare cu circa 1%).

România se află și ea spre coada clasamentului cu 2,2%, peste vecinii din Bulgaria (0,7%), dar sub cei din Ungaria (2,6%). În zona României procentele de angajați care au lucrat peste 49 de ore pe săptămână sunt de 4,4% în Croația, 5,7& în Slovenia, 6,1% în Slovacia, 7,9% în Polonia și 8,1% în Cehia.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează