fbpx

Contact

După luni în care au pus pe lista de așteptare “importul” de muncitori străini, tot mai multe companii din România se gândesc din nou să apeleze la muncitori din Asia

După mai multe luni în care au pus pe lista de așteptare “importul” de muncitori străini, tot mai multe companii, în special din zona producției și a construcțiilor, se gândesc din nou să apeleze la angajarea de muncitori din Asia. De altfel, unele companii au apelat la muncitori din Asia și în timpul pandemiei. Anul trecut, De’Longhi a angajat mai mult de 30 de srilankezi în fabrica de la Jucu, cea mai mare unitate de producție din Europa a grupului italian. Și bihorenii de la Valtryp, prima companie cu capital integral românesc din domeniul automotive, au integrat peste 20 de muncitori din Sri Lanka în fabrica din Oradea.

“Muncitorii din Asia sunt apreciați pentru că aduc stabilitate în echipele în care lucrează, se adaptează ușor, sunt mereu deschiși să învețe lucruri noi, sunt harnici și responsabili. Pentru ei, un loc de muncă în Europa este o oportunitate extraordinară, pentru că astfel își pot întreține familiile, și cei mai mulți dintre ei profită din plin de această șansă”, spun reprezentanții Lumo HR, companie specializată în recrutarea de personal din țări asiatice.

La finalul anului trecut, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a stabilit că numărul maxim de muncitori străini ce pot fi aduși în România, în acest an, va fi de 25.000. Numărul este cu 5.000 mai mic decât cel de anul trecut. Decizia de reducere a contingentului de lucrători străini a fost luată în baza datelor transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Chiar și într-un an în care cele mai multe companii și-au regândit planurile de recrutare, IGI a emis, în primele zece luni din 2020, 17.578 de avize de angajare/ detașare.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează