fbpx

Contact

eJobs România: Schimbarea jobului rămâne și în 2021 principalul obiectiv pe plan profesional

2020 a fost anul recordurilor în materie de aplicări, dar și în ceea ce privește numărul celor care au căutat să se angajeze, peste 300.000 de români făcându-și pentru prima oară cont pe eJobs.ro, anul trecut. De altfel, angajarea a fost, pe tot parcursul anului, principalul obiectiv profesional al românilor, mai mult de jumătate declarând că au în plan să-și schimbe jobul sau să se angajeze, în cazul celor care au rămas fără loc de muncă.

„Acest plan este mult mai des menționat de candidați decât dorința de a obține o mărire salarială, de primi anumite beneficii sau de a fi promovați, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Estimez că 2021 va fi un an în care vom vedea candidați extrem de competitivi, agili și care vor escalada mult mai ușor provocările de pe piața muncii. Ultimul an i-a călit și cred că vom vedea și efecte pozitive ale acelei perioade grele”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Luna ianuarie a început cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni ale anului și aproape 70.000 de oameni care și-au trimis CV-ul pentru angajare. Totodată, și numărul de joburi a fost mai mare decât în decembrie. Mai mult de 7.000 de locuri de muncă au fost postate de la începutul anului și până acum, retailul, banking-ul, IT-ul și industria de telecomunicații fiind cele mai active din acest punct de vedere.

”Sunt industrii care și anul trecut au avut un număr mare de joburi noi scoase în piață și care s-au bucurat, totodată, și de un interes crescut din partea candidaților. Atenția acestora a fost atrasă și de joburile care pot fi făcute de acasă. Ca new-entry pe 2020, ce merită luat negreșit în calcul și pentru începutul lui 2021 este cuvântul „acasă”, prezent în căutările de pe eJobs.ro și-n versiunile „remote” sau „work from home”, mai spune Bogdan Badea despre tendințele anului 2020 care vor avea continuitate și în 2021.

Sursa: www.wall-street.ro

Comments

comments

Apelează