DOSAR NR. [•] /3/2012

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINŢA CIVILĂ NR. [•]
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.09.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: judecător [•]
ASISTENT JUDICIAR: [•]
ASISTENT JUDICIAR: [•]
GREFIER: [•]

Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de contestatoarea [•] în contradictoriu cu intimata [•], având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 06.09.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 13.09.2013, când,

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr. [•] /3/2012 la data de 20.06.2012 reclamanta [•] a formulat în contradictoriu cu pârâta [•] contestaţie împotriva Deciziei de Concediere nr. [•] /14.05.2012, prin care i s-a desfăcut abuziv Contractul Individual de Muncă nr. [•] /Z/18.01.2010, decizie pe care o consideră netemeinică şi nelegală şi a cărei anulare se solicită din următoarele motive:
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 29.03.2012, pe o tură în care nu eram de serviciu, ar fi fost efectuat un control inopinat la staţia de carburant unde îşi desfăşuram activitatea, situat pe [•], denumită şi [•].
In urma controlului, comisia „ar fi constatat” o lipsă în gestiune în cuantum de 24.708,00 lei, sumă care, citează de la alin. (5) pag. 1 din decizia de concediere, a fost ulterior micşorată prin plata parţială făcută de către salariaţii staţiei, ajungându-se în data de 03.04.2012, atunci când s-au verificat din nou operaţiunile de casierie la un minus de 12.739,13 lei. în fapt, adevăratul motiv pentru care i s-a desfăcut abuziv contractul individual de muncă a fost acela că, contestatoarea nu a fost de acord şi nu a vrut să semneze un aşa zis „Calcul reţinere imputaţii din salariu magazin [•] ” unde suma totală a aşa zisei lipse din gestiune era de 69.246,86 lei, iar conducerea societăţii văzând că nu s-am lăsat intimidată de ameninţările ei, i-a desfăcut abuziv contractul individual de muncă inventând fel şi fel de motive puerile şi fără substanţă.
In fapt, minusul a fost restitiut de angajaţii care au fost trecuţi pe o aşa „listă de datorii a staţiei”, inclusiv colegii care erau de serviciu în ziua respectivă şi care au predat lista şefului de zonă [•]. In lista respectivă era trecut şi un fost coleg, pe nume, [•], căruia i se desfăcuse contractul individual de muncă, prin Decizia nr. [•], încă din data de 17.11.2011. In lista aceasta eram şi eu trecută cu o lipsă de bani. Se arată că acei bani erau lipsă din următorul motiv: In perioada zăpezii, conducerea societăţii i-a pus să deszăpezească “staţia” urmând ca aceşti bani să li se deconteze.
Arată contestatoarea că nu am văzut “decontarea”, adică până la urmă au suportat tot angajaţii banii cheltuiţi pentru deszăpezire.
In general, suma cea mai mare care i s-a imputat în acea listă de datorii a staţiei a aparţinut fostului lor coleg [•], iar acest minus s-a descoperit după ce acestuia i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă.
De asemenea, arată contestatoarea ar mai fi fost lipsă şi o sumă de 173,00 lei, de la un client care a lăsat cârdul bancar şi buletinul pentru că, din câte a înţeles de la un coleg, acesta nu avea bani pe card să achite carburantul alimentat şi că se va întoarce să achite iar toate pagubele produse de fugarii din pompă au fost suportate de personalul angajat.
Cu privire la suma care se impută, se subliniază că nu este adevărat că nu a anunţat şeful de staţie, care în fişa postului este trecut ca şef ierarhic şi care avea cunoştinţă de minusul existent, dar au fost asiguraţi că vor răspunde în totalitate de minusul existent şi de banii sustraşi fostul coleg [•].
Totodată ţine să precizeze că minusul din magazin a fost constituit mai mult din produse expirate pe care, cu ocazia acelui inventar, au fost aruncate pentru că nu au fost predate la timp şi că acestea nu se mai scad.
Se subliniază că încă de la primele alineate ale Deciziei nr. [•] /14.05.2012 există inadvertenţe şi afirmaţii neadevărate care „motivează” această decizie. In primul rând se menţionează că încă de la primul alineat din decizia de sancţionare se reproşează reclamantei că nu ar fi respectat obligaţiile prevăzute în contractul individual de muncă şi în fişa postului dar imediat în următoarea propoziţie sunt acuzată că: „Acest lucru s-a întâmplat, urmare faptului că salariata nu a întreprins măsuri pentru verificarea corectitudinii modului de ţinere a gestiunii, ţinând cont de calitatea sa de gestionar la staţia respectivă”.
Cu privire la acest aspect se menţionează că această propoziţie este scrisă anagramat, afirmaţiile făcute în ea sunt mincinoase şi jignitoare deoarece, conform Fişei Postului cât şi în conformitate cu Contractul Individual de Muncă reclamanta a fost angajată pe funcţia de „VÂNZĂTOR” şi nicidecum de gestionar, aşa cum tendenţios afirmă reprezentanţii intimatei în decizia de concediere. De altfel, în opinia reclamantei, chiar ei se contrazic în afirmaţii deoarece în ultimul alineat de la pagina 1 a deciziei intimata face următoarea afirmaţie: „Astfel, această procedură se aplică de către personalul din cadrul SDC, printre care şi vânzătorii…”.
Un alt argument învederat de către reclamantă este acela că în ultimul alineat de la pagina 1 a Deciziei de sancţionare nr. [•] /14.05.2012 i se mai reproşează că nu ar fi respectat procedura de predare-primire schimb care consta în completarea unor procese verbale de predare-primire a serviciului la începutul şi sfârşitul programului de către turele de serviciu. Având în vedere aceste afirmaţii solicită să se pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei toate documentele doveditoare din care să rezulte că reclamanta a fost prelucrată de către o persoană desemnată din cadrul firmei în legătură cu această procedură.
Totodată la alin. (4) pag. 2 din decizia de concediere i se reproşează că nu am respectat „procedura de pregătire şi predare a banilor către bancă” de parcă contestatoarea era plătită şi aveam atribuţii în temeiul Legii nr. 333/2003 pentru asemenea operaţiuni.
Din punct de vedere al legalităţii, contestatoarea invocă următoarele motive Decizia nr. [•] /14.05.2012 încalcă flagrant dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Codul Muncii, în sensul că decizia de concediere nu a fost dispusă în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştiinţă despre presupusa abatere disciplinară săvârşită. Astfel, decizia de concediere nr. [•] /14.05.2012 că presupusa abatere disciplinară săvârşită de contetstatoare a fost constatată la data de 29.03.2012 odată cu controlul inopinat făcut de managerul regional [•] şi contabilul [•] (alin. (5) pag. 1 din dispozitivul deciziei). Ori, din data de 29.03.2012 şi până în data de 14.05.2012 când s-a emis decizia de concediere sunt peste 30 de zile calendaristice.
Arată contestatoarea că dacă eram un element atât de periculos pentru firmă de ce a trebuit să treacă o perioadă atât de mare, timp în care a efectuat normal serviciu, pentru a fi concediată pentru bani lipsă în gestiune şi nerespectarea procedurilor.
Pe întreaga perioadă a desfăşurării aşa zisei cercetări disciplinare nu au fost respectate drepturile prevăzute de alin. (2) şi alin. (4) al art. 251 din Codul Muncii. Astfel, prin comunicarea convocatorului din data de 04.04.2012 i se aducea la cunoştinţă să se prezinte la data de 12.04.2012, ora 10:00, la punctul de lucru [•] pentru efectuarea cercetării disciplinare dispuse prin Decizia nr. 1750/10.03.2004, fără să a se aduce la cunoştinţă conţinutul respectivei decizii şi fără să se comunice motivele de sancţionare şi măsura ce avea să fie dispusă astfel încât să formuleze toate apărările în cauză sau să fiu asistată de un apărător, aşa cum prevăd dispoziţiile legale. La data de 12.04.2012, ora 10:00, când s-a prezentat la sediul [•], i s-au pus doar nişte întrebări cu privire la activitatea de serviciu efectuată, nu s-a încheiat un proces-verbal de cercetare disciplinară în conformitate cu dispoziţiile art. 250 din Codul Muncii şi nu i s-au adus la cunoştinţă care este măsura disciplinară ce i se va aplica şi care sunt motivele pentru care se va lua acea măsură.
Se subliniază că decizia nr. [•] /14.05.2012 nu respectă nici prevederile art. 252 alin. (2) lit. c), d) şi f) deoarece mi-a fost ascunsă intenţia conducerii de a-mi desface disciplinar contractul individual de muncă, nu este trecut nici măcar temeiul de drept în baza căruia sancţiunea se aplică şi nu este trecută nici măcar instanţa competentă unde poate fi atacată decizia.
Contestatoarea a solicitat să se admită prezenta contestaţie, să se anuleze Decizia nr. [•] /14.05.2012 ca netemeinică şi nelegală, iar pe fondul cauzei să fie obligată pârâta să-i plătească salariile cuvenite din data emiterii deciziei şi până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri şi să-i plătească eventualele cheltuieli de judecată pe care le voi face în prezenta cauză.
In dovedirea acţiunii contestatoarea a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri şi interogatoriul luat pârâtei.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252 alin. (5) şi art. 266 şi următoarele din Codul Muncii.
La data de 01 mai 2013 pârâta [•] a depus în contradictoriu cu cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea [•] întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi nefondată pentru următoarele considerente:
Arată că angajatul a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare odată cu data la care nota de sesizare a abaterii disciplinare a fost înregistrată in registrul general al angajatorului si a dobândit data certa si anume in data de 29.03.2012, dată la care s-a constatat lipsa sumei de bani din gestiune.
Reclamanta contestatoare, in opinia intimatei se afla intr-o profunda eroare
Considera ca termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.251 din codul muncii, începe sa curgă de la data de 19.04.2012, data înregistrării raportului comisiei de cercetare disciplinara la sediul social al societăţii, luării, aceasta fiind dată la cunoştinţa a abaterii disciplinare de către persoana desemnata si care putea dispune cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare
Doar Ia momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute de art.251 din Codul Muncii, se poate aprecia daca o fapta săvârşita de salariat este sau nu abatere disciplinara, astfel cum este definită de art.247 alin.2 din Codul Muncii si anume : “Abaterea disciplinara este o fapta în legătură cu munca şi care consta intr-o acţiune sau inacţiune săvârşita cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Angajatorul este cel care in urma cercetării disciplinare încadrează sau nu fapta salariatului ca fiind abatere disciplinara, încadrare pe care nu o poate face decât după efectuarea cercetării disciplinare.
După efectuarea cercetării disciplinare si comunicarea raportului cu concluziile comisiei de cercetare, in momentul înregistrării acestuia la registratura societăţii sediul central, se considera momentul in care reprezentantul societăţii sau persoana împuternicita sa dispună cu privire la aplicarea unei sancţiuni disciplinare, a luat cunoştinţa de existenta unei abateri termenul de 30 de zile in care se poate emite decizia de desfacere.
Raportul comisiei de cercetare disciplinara a fost înregistrat la sediul societăţii in data de 19.04.2012 sub nr. [•] iar de la aceasta data se considera ca persoana îndrituita sa dispună că a luat cunoştinţă şi putea sa dispună cu privire la aplicarea sancţiunii. Decizia a fost emisa în data de 14.05.2012, astfel ca in niciun caz nu au trecut mai mult de 30 de zile din momentul în care s-a luat cunoştinţa de existenta unei abateri disciplinare.
Cu privire la încălcarea dreptului de apărare se arată că decizia de sancţionare disciplinară contestată prin care contestatoarea [•] a fost sancţionată cu desfacerea contractului individual de muncă, a fost dată cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, societatea efectuând toate formalităţile impuse de procedura cercetării disciplinare prealabile, şi respectând toate condiţiile de formă şi fond cerute pentru emiterea unei astfel de decizii.
In cadrul formalităţilor de cercetare disciplinară prealabilă, salariata a fost convocata, i s-au pus întrebări şi i s-a dat posibilitatea să-şi formuleze apărările consemnate în Proces-Verbal, de asemenea s-au analizat Declaraţiile Notele de Constatare şi Referatele celorlalţi angajaţi ai Societăţii Totodată s-au analizat prevederile Contractului Individual de Muncă al Contestatoarei, ale Fişei Postului (care este anexă a Contractului Individual de Muncă), ale Regulamentului de Ordine Interioară al societăţii, ale Procedurilor de lucru interne specifice – şi ale prevederilor legale in vigoare incidente.
Concluziile şi propunerile Comisiei au fost aduse prin Referatul înregistrat sub nr. [•] din 18.04.2012, la cunoştinţa Managerului superior pe vânzări cu amănuntul – Director Adjunct în măsură să ia decizia de sancţionare – care prin rezoluţia din data de 19.04.2012 a luat act de probele administrate şi a constatat vinovăţia angajatei şi săvârşirea unei abateri disciplinare grave, decizând efectuarea formalităţilor de desfacere a contractului individual de muncă.
Se subliniază că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă si fond fiind respectate condiţiile imperative ale art. 252 din Codul Muncii.
Referitor la temeinicie se arată că decizia de sancţionare disciplinară contestată este temeinică întrucât în urma cercetării disciplinare prealabile a contestatoarei, la acea dată angajată a Societăţii în funcţia de vânzător în cadrul Agenţiei Comerciale [•] s-a constatat vinovăţia acesteia în raport cu faptele analizate.
In acest sens subliniază că salariata a recunoscut ca nu a efectuat întocmai procedurile specifice privind manipularea si păstrarea in staţiile de distribuţie carburanţi a numerarului şi a altor valori rezultate în urma vânzărilor.
Conform art.61 lit.a) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului in cazul in care aceasta a săvârşit o abatere grava, iar art.264 alin.(l) lit.f) din acelaşi Cod prevede, printre sancţiunile disciplinare pe care angajatorul le poate aplica salariatului care a săvârşit o abatere disciplinara, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
In opinia pârâtei Codul Muncii defineşte abaterea disciplinara in art.263 alin.(2) ca fiind „o faptă în legătură cu munca în care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.” Atât in jurisprudenta, cat si in doctrina se considera ca abaterea grava consta intr-o fapta a salariatului care face imposibila continuarea executării contractului individual de munca, menţinerea în unitate a salariatului vinovat nemaifiind posibila.
Mai ales, in situaţia in care, cunoaşte responsabilităţile si sarcinile ce ii revin conform fisei postului, a luat la cunoştinţa de prevederile regulamentului de ordine interioara al societăţii, este instruit periodic, iar in staţiile de distribuţie la nivelul ţării sunt transmise in permanenta, lunar, liste cu persoanele care au fost sancţionate, tocmai pentru a se scoate in evidenta si a se descuraja acest gen de fapte, motivul fiind si acest gen de abatere disciplinara săvârşita de contestator.
Se arată că detaliile specifice sunt prezentate în Referatul întocmit de Comisia de cercetare disciplinară – inaintat Conducerii Societăţii în data de 18.04.2012 (rezoluţia Directorului General Adjunct de luare Ia cunoştinţă şi sancţionare cu desfacere este din 19.04.2012).
Intrucât abaterile săvârşite sunt considerate a fi mari, de natură să împiedice o funcţionare optimă şi în legaliatate a staţiei respective, s-a considerat că faptele angajatei sunt deosebit de grave, constituind abateri disciplinare care fac inadmisibilă continuarea raporturilor de muncă între aceasta şi Societate, deoarece a încălcat cu bună ştiinţă, în mod premeditat prevederile legale în vigoare, regulamentul de ordine interioară, regulile de disciplina muncii stabilite în cadrul societăţii şi contractul individual de muncă.
Intimata a solicitat respingerea contestaţiei şi tuturor capetelor de cerere formulate de contestatoare ca fiind neîntemeiate.
In drept au fost invocate prevederile art.61, 247 şi urm din Codul Muncii, precum şi pe prevederile altor acte normative incidente.
In dovedire intimata a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, interogatoriu, a probei testimoniale.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :
In fapt, reclamanta [•] a încheiat cu pârâta [•], contractul individual de muncă nr. [•] /18.01.2010, pe perioadă nedeterminată, în baza căruia aceasta din urmă a îndeplinit funcţia de vânzător în cadrul staţiei de distribuire a carburanţilor situată în Bucureşti, [•].
La data de 14.05.2012, reclamanta, prin directorul său [•], în baza referatului nr. [•] /18.04.2012 întocmit de Comisia Disciplinară constituită la nivelul direcţiei Regionale Muntenia, a emis decizia nr.298, prin care s-a decis desfacerea de la data de 15.05.2012 a contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art. 61 din Codul Muncii Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
Potrivit art. 25 din Codul Muncii – (1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Cu privire la legalitatea deciziei de concediere tribunalul reţine că sancţionarea disciplinară a contestatoarei, prin concedierea acesteia, nu a fost dispusă de organul competent.
Din decizia de concediere contestată rezultă că sancţionarea reclamantei s-a dispus prin decizie a directorului [•], însă intimata nu a făcut dovada împuternicirii acordate de către [•] pentru acesta, în vederea emiterii şi semnării deciziei de concediere. Astfel, nu rezultă din probele administrate că în atribuţiile directorului [•] ar intra emiterea deciziilor de concediere, nedepunând la dosar acte din care să rezulte (deşi pârâta a fost citată cu această menţiune) că i-au fost delegate atribuţii în acest sens şi nici actul constitutiv al societăţii, în care se menţionează organul competent să dispună asupra acestei măsuri. Pentru a produce efectele juridice recunoscute de lege, decizia de sancţionare trebuie să emane de la organul împuternicit legal şi convenţional pentru a dispune astfel de măsuri. Or, fişa postului pentru directorul-adjunct [•] care a avizat decizia de concediere, nu face dovada calităţii de persoană împuternicită legal sau convenţional pentru persoana care a semnat decizia contestată.
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că acest motiv de nelegalitate de fond a deciziei de sancţionare contestată (apreciat de instanţă ca fiind întemeiat) este de natură a determina admiterea cererii, astfel cum a fost modificată şi completată, fără a se impune analiza celorlalte motive invocate cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziei de sancţionare contestate.
In baza art.274 C.pr.civ. va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de [•] lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi completată formulată de contestatoarea [•], cu domiciliul în BUCUREŞTI, [•] în contradictoriu cu intimata[•], cu sediul în BUCUREŞTI, [•].
Anulează decizia nr. 298/14.05.2012.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior concedierii.
Obligă pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere până la reintegrare.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de [•] lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică.

Comments

comments