Eurostat: 1,7 milioane de români nu au muncit niciodată
Aproape 1,7 milioane de români nu au muncit niciodată în viaţă, arată un studiu Eurostat asupra forţei de muncă din Europa.
Conform Eurostat, există 12,3 milioane de români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani, adică apte de muncă, cel puţin teoretic. Cu toate acestea, 13% dintre ei, adică 1,68 milioane de români, spun că nu au lucrat niciodată, arată datele Eurostat. Potrivit analizei, dintre aceştia, cei mai mulţi, 902.000, au studii medii (liceu), în timp ce 700.000 au terminat doar opt clase, iar 73.000 sunt absolvenţi de studii superioare.
Sursa: www.adevarul.ro