fbpx

Contact

Federația Sanitas cere guvernanților garanții privind aplicarea creșterilor salariale conform legii, de la 1 ianuarie 2019, în sănătate și asistență socială

Federaţia Sanitas se declară îngrijorată de declaraţiile recente privind posibila neaplicare a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019 şi consideră “inacceptabil” ca o serie de categorii profesionale din sănătate şi asistenţă socială, precum biologi, farmacişti, infirmieri, brancardieri, kinetoterapeuţi, să nu beneficieze de creşterile salariale legale. “Federaţia Sanitas cere guvernanţilor să-şi asume, printr-o declaraţie publică completă, fără echivoc, că va acorda creşterile salariale impuse de Legea salarizării, începând cu 1 ianuarie 2019, garantând astfel aplicarea corectă a cadrului legislativ pe care ei înşişi l-au adoptat”, arată reprezentanţii acesteia. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România ia act, cu îngrijorare, de declaraţiile din ultimele zile, aparţinând diferitelor formaţiuni politice parlamentare şi unor reprezentanţi ai Guvernului, cu privire la posibila neaplicare a prevederilor Legii salarizării nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de federaţie.

“Considerăm inacceptabil ca o serie de categorii profesionale din Sănătate şi Asistenţă socială – precum biologi, farmacişti, infirmieri, brancardieri, kinetoterapeuţi, personal TESA etc. – să nu beneficieze de creşterile salariale legale, în condiţiile în care, pe parcursul anului 2018, aceştia au fost deja supuşi unor discriminări faţă de colegii lor – asistenţi medicali şi medici. De mai bine de doi ani, Federaţia Sanitas din România semnalează încontinuu omisiuni importante ale cadrului legislativ care reglementează salarizarea personalului din cele două domenii şi face presiuni pentru corectarea lor. În acest context, Federaţia Sanitas cere guvernanţilor să-şi asume, printr-o declaraţie publică completă, fără echivoc, că va acorda creşterile salariale impuse de Legea salarizării, începând cu 1 ianuarie 2019, garantând astfel aplicarea corectă a cadrului legislativ pe care ei înşişi l-au adoptat”, scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas va monitoriza, cu mare atenţie, evoluţia aplicării creşterilor salariale în domeniu, rezervându-şi dreptul de a reacţiona, prin toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie în calitate de organizaţie sindicală naţională reprezentativă, dacă Legea salarizării şi celelalte acte normative conexe nu vor fi respectate.

Sursa: News.ro

Comments

comments

Apelează