Federatia SANITAS picheteaza Ministerul Finantelor Publice
Membrii Federaţiei Sanitas au stabilit un calendar al protestelor, care încep pe data de 6 martie şi vor culmina pe 3 aprilie, când se va organiza un miting de amploare în Bucureşti.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program:
06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice;
13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătăţii;
20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;
03.04.2019 – Miting în Bucureşti.
„Revendicările Federaţiei SANITAS sunt: „Eliminarea din plafonul de 30% a indemnizaţiei de hrană şi a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii în unităţile sanitare şi de asistenţă socială; calcularea sporurilor şi a gărzilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială; asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; includerea contravalorii indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite; eliminarea inechităţilor în ceea ce priveşte aplicarea Regulamentului de sporuri; corectarea inechităţilor din Legea 153/2017 şi includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate şi asistenţa socială. negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului <<Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare>>”, se mai arată în comunicatul Sanitas.
Sursa: www.magnanews.ro