fbpx

Contact

Grevă generală la Poşta Română

Sindicatul Lucrătorilor Poştali, care a declanşat de luni greva generală, acuză compania că face presiuni asupra greviştillor, trimiţând angajaţi de la Bucureşti la hub-ul logistic de la Cluj pentru a-i înlocui pe cei care protestează.

Sindicatul afirmă că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie, aceasta fiind motivul nemulţumirii.

Sindicaliştii cer creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor şi creşterea sporului de loialitate. Sindicatul îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei.

La rândul lor, reprezentanţii companiei consideră că că escaladarea conflictului de muncă şi dau asigurări că pensiile vor fi distribuite la termen, în pofida protestului.

Sindicatul arată că au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024. Protestatarii afirmă că este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie.

Potrivit sindicatului, ”revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt:
– creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor;
– creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” a transmis duminică, într-un comunicat, că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează