fbpx

Contact

Grevă japoneză declanşată luni de angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au intrat în grevă japoneză începând de luni. În acelaşi timp, aceştia se mobilizează pentru îndeplinirea procedurilor de declanşare a grevei generale. Aceştia reclamă discriminarea salarială faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională „justiţie”.

Greva este organizată de Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federatia Federatia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical.

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia PUBLISIND şi la Blocul Naţional Sindical – protestează împotriva inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor din ONRC faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională „justiţie”.

În antiteză, în raport cu importanţa activităţilor derulate de ONRC şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţi în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR, nivelul salarial actual se situează la cel mai scăzut nivel din categoria funcţiilor din familia ocupaţională „justiţie””, au afirmat recent sindicaliştii.

SAONRC trage un semnal de alarmă asupra acestor chestiuni prin decanşarea grevei japoneze, cum menţiunea că dacă sindicaliştii nu vor avea un dialog social cu reprezentanţii Guvernului, acţiunile vor escalada prin iniţierea conflictului colectiv de muncă şi implicit greva.

Revendicările sindicaliştilor:

1. Eliminarea discriminărilor şi a inechităţilor salariale din familia ocupaţională “Justiţie”, ONRC fiind instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie.

2. Plata integrală a drepturilor salariale câştigate în instanţă şi a dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

3. Ocuparea prin concurs a posturilor vacante şi eliminarea practicii de compensare a lipsei de resurse umane prin suprasolicitarea personalului existent.

4. Dialog social real pe marginea noii legi de salarizare a personalului bugetar anunţate de guvernanţi. Pentru susţinerea revendicărilor SAONRC, a fost transmisă o solicitare către Guvernul României, însă până la acest moment nu există angajamente sau perspective clare de soluţionare.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează