fbpx

Contact

Guvernul a discutat, în primă lectură, proiectul prin care este eliminat cumulul pensiei cu salariul

Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, în primă lectură, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul, ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunând că speră ca săptămâna viitoare să se ajungă la varianta finală a documentului. “Opţiunea continuării activităţii după îndeplinirea vârstei legale are drept consecinţă, aşadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariul la stat au obligaţia ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să îşi exprime această opţiune”, a explicat Turcan. “Astăzi în şedinţa de Guvern am adoptat în prima lectură două acte normative şi de asemenea un memorandum. În primă lectură au fost adoptate proiecte de acte normative care privesc măsuri active, pe de o parte, o măsură privind posibilitatea continuării activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi pe de altă parte părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului”, a declarat Raluca Turcan, în briefingul de după şedinţa de Guvern de miercuri.

Referitor la primul proiect, Turcan a afirmat că este vorba despre “persoanele care, odată ce au îndeplinit vârsta de pensionare, pot să opteze, la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani”.

“Vorbim aşadar de o opţiune, de un drept, şi în niciun caz de o obligaţie, şi acest drept ţine de dreptul salariatului de a munci. Persoanele îşi pot prelungi activitatea până la 70 de ani atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, de asemenea, au posibilitatea să revină asupra acestei opţiuni de a munci şi să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciţi în plus de persoanele care optează pentru continuarea activităţii conduc la recalcularea pensiei din sistemul public de pensii”, a arătat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a explicat că un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare şi doreşte să muncească mai departe depune o cerere, aceasta fiind suficientă pentru a-şi putea continua activitatea.

“Pentru sectorul public există nişte reglementări specifice, şi anume în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activităţii atunci, dacă îndeplineşte condiţiile de pensionare, se suspendă dreptul la pensie. Opţiunea continuării activităţii după îndeplinirea vârstei legale are drept consecinţă, aşadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariul la stat au obligaţia ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să îşi exprime această opţiune”, a susţinut ea.

Turcan a adăugat că angajatorii vor fi amendaţi dacă nu îi informează pe salariaţii aflaţi în această situaţie.

Potrivit lui Turcan, proiectul de lege reglementează şi situaţia persoanelor care au calitatea de pensionar în momentul de faţă şi care pot să opteze să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.

“(…) există câteva excepţii, care pleacă în special de la condiţia de constituţionalitate, pentru că ne dorim un act normativ constituţional. Şi anume persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie, având practic un drept constituţional sunt exceptate de la aplicarea acestei prevederi legislative. De asemenea, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe, în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în gradul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române”, a detaliat ministrul Muncii.

Turcan a afirmat că proiectul de lege reglementează şi situaţia persoanelor care se află, în momentul de faţă, într-un mandat definit de lege, “pentru că un mandat definit de lege aflat în desfăşurare nu poate să fie suspendat printr-un act normativ complementar”.

“În momentul de faţă, în sistemul public există aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, în condiţiile în care – iarăşi o cifră foarte importantă – avem aproximativ 102.000 de persoane peste 65 de ani care în momentul de faţă au optat să cumuleze pensia cu salariul atât în sistemul public, cât şi în sistemul privat. Aşadar este evidentă dorinţa de prelungire a perioadei active pentru persoanele care lucrează şi în sistemul public şi în sistemul privat”, a susţinut ea.

Ea a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu este vorba de o interzicere, dar în momentul în care o persoană optează să îşi continue activitatea dreptul la pensie se suspendă.

“Astăzi a fost aprobat în primă lectură, noi sperăm ca până săptămâna viitoare să avem varianta finală şi săptămâna viitoare să rezulte în urma şedinţei de Guvern un proiect de lege care să plece spre Parlament”, a afirmat Turcan, menţionând că “instituţiile avizatoare” pot face completări.

Ea a arătat că a fost primit avizul Ministerului de Finanţe, dar a refuzat să precizeze care este impactul bugetar al acestui proiect de lege, afirmând că scopul acestuia este de a încuraja activitatea profesională şi viaţa activă.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează