fbpx

Contact

Guvernul trebuie să anunțe anual, până la 15 ianuarie, toate zilele libere dintr-un an

Pentru a-și pregăti din timp vacanțele legate de sărbărtorile legale, parlamentarii au adoptat miercuri un proiect de lege care obligă Guvernul să stabilească până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a fiecărui an toate zilele libere ce vor acordate în acel an, înainte sau după sărbătorile legale, astfel încât bugetarii să poată beneficia de o minivacanță. Pentru 2019, aleșii calculaseră că românii pot beneficia de 5 minivacanțe și susțin că măsura ar ajuta inclusiv mediul privat și ar crește productivitatea. ”Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care preced şi/sau care succed zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevăzute la alin.(1), precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate”, se arată în proiectul inițiat și susținut de parlamentari UDMR și PSD, votat însă de toate partidele parlamentare în plenul Camerei Deputaților, forul decizional al Parlamentului în domeniu.

Autorii susțin că de o astfel de măsură nu vor beneficia doar bugetarii, ci și firmele din mediul privat, care își vor putea gestiona astfel mai bine activitățile în raport de minivacanțele bugetarilor. ”Predictibilitatea astfel obținută va facilita planificarea din timp a activității sectorului privat cu cea din sectorul public, sectoare co-dependente, întrucât va oferi sustenabilitate nevoilor societății actuale, pentru a-și putea desfășura activitatea în mod coordonat. Această măsură vine în ajutorul companiilor din sectorul privat, astfel acestea își vor putea gestiona din timp activitățile și perioadele libere, pentru a se alătura angajaților din sectorul public”, arată autorii proiectului. Aceștia punctează și că firmele din turism vor fi în mod special avantajate de o astfel de măsură. ”Armonizarea acestor sfere oferă și posibilitatea programării activităților familiale în familiile unde părinții lucrează în ambele sectoare economice, măsură apreciată nu numai de angajatori și angajați, dar și de unitățile turistice. Prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanțele astfel stabilite, turiștii își pot planifica în avans aceste mini-vacanțe, iar agențiile de turism se pot pregăti cu oferte avantajoase, de calitate superioară, dedicate familiilor și altor categorii de turiști”, consideră inițiatorii.

Mai mult, ei punctează că ”prin stabilirea exactă a zilelor de recuperare, la nivel economic se preconizează și creșterea productivității, în concordanță cu posibilitatea prestabilirii circuitelor de aprovizionare și de marketing”. Aleșii au calculat și care ar fi minivacanțele pe care le-ar putea decide Guvernul în 2019, estimând cel puțin 5 minivacanțe. Pentru a intra în vigoare, noua lege mai trebuie promulgată de șeful statului.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează