Haos la Tarom în plin sezon turistic: Zece zboruri anulate de piloți într-o singură zi. Piloții cer salarii mai mari

Mai multe zboruri ale companiei de stat TAROM, aflată pe pierderi de 16 ani consecutivi, au fost anulate luni după ce piloții au anunțat că ar fi bolnavi.
Sindicatul nu a anunțat încă public un conflict de muncă, dar surse din interiorul companiei au declarat că e posibilă anunțarea unei greve.
Sindicatul Unit Tarom nu a transmis încă o listă de cereri, dar sindicaliștii au cerut în ultimul an creșteri de salarii.
Tarom a anunțat oficial că a anulat 10 zboruri din cauza ”indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor”.
În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”.
Anularea zborurilor are loc în plin sezon turistic, când mii de pasageri își programaseră concedii și depind de plecarea cu avionul.
Sursa: www.g4media.ro