fbpx

Contact

Tag Archives: tarom

avocat dreptul muncii contract colectiv de munca CCM

Sindicat TAROM: Începând cu 23 august nu va decola niciun avion al companiei TAROM, între orele 4:00-7:00

Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. “Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07

Angajații companiei TAROM protestează. Sunt nemulțumiți de salarii și de lipsa personalului

Protest la această oră în fața sediului TAROM. Angajații companiei aeriene afiliați Sindicatului UNIT TAROM sunt nemulțumiți că personalul este insuficient și sute de angajați încasează sub 3000 de lei pe lună, în condițiile în care s-au scumpit alimentele de bază, utilitățile și combustibilul. Sindicaliștii TAROM sunt nemulțumiți că le-au fost încălcate anumite drepturi prevăzute

Sindicaliştii TAROM protestează în aprilie; printre nemulţumiri – lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient

Sindicaliştii TAROM protestează pe toată perioada lunii aprilie nemulţumiţi, printre altele, de lipsa unei grile de salarizare şi de faptul că personalul este insuficient. “Sindicatul Unit TAROM (SUT) reprezentat prin Narcis Pascu în calitate de Preşedinte, recunoscând situaţia economică prin care trece SC TAROM SA ca urmare a pandemiei Covid 19 şi conflictului din Ucraina,

TAROM taie din salariile angajaților

Compania națională aeriană TAROM va reduce salariile angajaților cu 20%, această măsură afectând 1.250 de salariați. Decizia a fost luată de managementul societății TAROM și va fi aplicată până la finalul anului. Datele arată că TAROM are 1.400 de angajați în total, 150 sunt în șomaj, iar 1.250 de oameni vor lucra patru zile din

Codul muncii

Tarom reduce salariile cu 20 %. Toți salariații companiei vor presta activitate în program de lucru redus

TAROM a anunțat că va reduce salariilor angajaților cu 20%. Măsură va fi luată începând cu data de 16 octombrie, potrivit unui comunicat emis de compania aeriană. Astfel, toți angajații Tarom vor lucra patru zile pe săptămână în loc de cinci zile și automat salariul lor va fi redus cu 20%. „Toți salariații companiei vor

Restructurări masive la Tarom, din cauza COVID 19. Sute de oameni vor pleca de la compania de stat în două săptămâni

Tarom, compania aeronautică a statului român, va declanșa un amplu proces de restructurare, susțin surse citate de agenția Mediafax. Sunt vizați 700 dintre cei 1.800 de angajați. Planuri de măsuri mai trebuie doar să fie avizat de către Adunarea Generală a Acționarilor(AGA), scrie Mediafax. Compania a avut încasări sub așteptări în ultima perioadă, ca toate

TAROM va renunţa la 374 de angajaţi anul acesta

Numărul de salariaţi al companiei TAROM va scădea cu 374 de persoane până la sfârşitul anului, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al operatorului naţional aerian, publicat în Monitorul Oficial, iar cheltuielile cu personalul prevăzute se ridică la 197,285 milioane de lei.

Razvan Cuc: Peste 300 de angajati ai Tarom vor fi concediati; daca sunt competenti isi vor gasi alte joburi

Peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achizitii si economic din cadrul Tarom vor fi restructurate in perioada urmatoare, iar la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi redus numarul posturilor de conducere, a anuntat, luni, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, intr-o conferinta de presa. “La Tarom, Consiliul de Administratie a aprobat restructurarea

Apelează