În 2020, 70% dintre companiile din România preconizează să acorde creşteri salariale
70% dintre angajatori intenţionează să crească salariile în acest an, se arată într-un raport realizat de Hipo.ro în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, pe un eşantion de 449 companii medii şi mari din România.
Potrivit acestuia, dintre cele aproape trei sferturi dintre companiile din ţara noastră, 15% susţin că vor creşte salariile cu peste 10%, 55% susţinând că veniturile angajaţilor vor creşte sub 10%. Reprezentanţii companiilor sunt de părere în proporţie de 29% că salariile se vor păstra constante în 2020. Ce salarii vor oferi Entuziasmul şi dorinţa de dezvoltare profesională a candidaţilor entry-level sunt calităţi apreciate de angajatorii care sunt în căutarea acestora, fiind dispuşi să îi răsplătească cu pachete salariale atractive pe cei care îşi doresc să activeze în domeniul IT (774 EURO).
Inginerii pot primi în medie 661 EURO, iar candidaţii care vorbesc o a doua limbă străină pot câştiga salarii de 582 EURO. Companiile oferă juniorilor din sectorul economic salarii de 531 EURO, iar candidaţii cu studii socio-umane pot primi 474 EURO.
Salariile juniorilor cu studii socio-umane pot creşte cu până la 20% pentru cei care vorbesc o limbă străină pe lângă limba engleză.
Beneficii extrasalariale 50% dintre companii le oferă angajaţilor posibilitatea de a lucra remote, de la o zi până la 10-15 zile pe lună. Ca şi în anii precedenţi, principalele beneficii pe care companiile le oferă angajaţilor sunt tichetele de masă, abonamentul de sănatate la clinici private şi programul de lucru flexibil. Printre beneficiile deosebite se numără: prima raportată la profit, al 13-lea salariu, concediu parental plătit 100% pentru taţi sau concediul sabatic angajaţilor cu vechime mare.
Sursa: www.adevarul.ro