INS: Peste un milion de salariaţi în Bucureşti, la finele lunii noiembrie 2018; câştigul salarial mediu net – 3.552 lei
Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii noiembrie 2018, la 1.018.213 persoane, comparativ cu 993.740 persoane în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Câştigul salarial mediu brut, era la finele lunii noiembrie 2018, de 5.942 lei (4.408 lei în noiembrie 2017), iar cel net de 3.552 lei (3.164 noiembrie 2017).
Pe de altă parte, la finele lunii noiembrie erau înregistraţi 15.776 şomeri, în scădere cu 2.567 persoane comparativ cu perioada similară din 2017. Rata şomajului se situa la 1,3%, în cazul femeilor aceasta fiind de 1,5%.
În ceea ce priveşte pensionarii, numărul acestora era de 484.429 persoane în noiembrie 2018, iar pensia medie se cifra la 1.503 lei.
Sursa: Agerpres