Instanța obligă ANPIS să recalculeze o indemnizație de creștere copil pentru a include și venituri realizate din dividende
Tribunalul București a decis, vineri, că Agenția de Plăți și Inspecție Socială trebuie să recalculeze o indemnizație de creștere copil aflată în plată, după ce inițial a refuzat să includă în calcul pentru stabilirea nivelului indemnizației și veniturile realizate din dividende.
Ordonanța de Urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor prevede că la stabilirea valorii indemnizației de creștere a copilului trebuie avute în vedere media veniturilor nete realizate de către solicitant în ultimele 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii, asupra căreia se aplică procentul de 85%.
Practic, la stabilirea cuantumului indemnizației trebuie avută în vedere totalitatea veniturilor nete realizate de solicitant, fără deosebire în ceea ce privește sursa acestor venituri, cu condiția ca aceste venituri să fi fost supuse impozitării, pentru a rezulta o valoare netă care să fie luată în calcul.
Instanța a admis plângerea familiei vătămate, însă decizia nu este definitivă.