fbpx

Contact

Marile confederaţii sindicale protestează în Piaţa Victoriei

Marile confederaţii sindicale protesează, miercuri, în Bucureşti, acţiunile având loc în intervalul 11.00 – 13.00, în Piaţa Victoriei.

”Guvernul Cîţu, ostil dialogului social şi interesului general, trebuie să plece”, au transmis sindicaliştii, alături de lista de revendicări care cuprinde un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei. ”

Organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional – Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian – organizează simultan acţiuni de protest miercuri, 14 aprilie 2021, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în Piaţa Victoriei. În contextul restricţiilor legale în vigoare, acţiunile se desfăşoară în locaţii distincte, dar simultan, având revendicări comune: un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă, aplicarea corectă a legislaţiei”, au transmis organizaţiile sindicale,

Potrivit acestora, ”nemulţumirile sindicale sunt determinate de măsurile adoptate de actualul guvern şi refuzul constant al dialogului social”.

”Costurile crizei sanitare şi economice sunt trecute exclusiv în seama lucrătorilor şi a categoriilor celor mai vulnerabile, în timp ce privilegiaţii îşi conservă şi extind beneficiile (…) Confederaţiile sindicale reprezentative din România consideră că actualul executiv nu guvernează în interesul cetăţenilor şi trebuie să plece. Acesta este principalul mesaj pe care îl vom transmite miercuri, 14 aprilie 2021, Guvernului României”, anunţă sindicaliştii.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează