fbpx

Contact

Măsuri propuse de OCDE: Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate

„România va trebui să stabilească o legătură mai strânsă între promovare, salarizare și performanță”, dacă își dorește ca regulile pentru evoluția în carieră a cadrelor didactice și creșterile salariale planificate pentru aceștia să ducă la îmbunătățirea actului didactic și la dezvoltarea profesorilor.

Aceasta este una dintre recomandările-cheie ale raportului-diagnostic realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la sistemul de învățământ preuniversitar din țară.

Analiza propune, totodată, să fie regândită gradația de merit, deoarece, în formula actuală, contravine standardelor de competență profesională propuse de reforma din educație.

Una dintre cele 18 recomandări-cadru ale OCDE în analiza referitoare la învățământul românesc prevede raportarea salarizării la performanța profesorilor. În acest sens, sunt propuse două-măsuri: una referitoare la limitarea creșterilor salariale automate și revizuirea salariilor diferitelor grade didactice, respectiv una de „regândire a gradațiilor de merit.

Raportul arată că, în formula actuală, salariile profesorilor „reflectă mai mult vechimea decât competența profesională”, iar creșterile salariale fără condiții pot „limita dorința cadrelor didactice de a se dezvolta profesional și de a promova în carieră”.

Totodată, experții OCDE apreciază că „această practică absoarbe resurse care ar putea fi investite strategic, de exemplu, în creșterea salariilor pentru funcțiile de conducere”.

Sursa: www.g4media.ro

Comments

comments

Apelează