fbpx

Contact

Militari care şi-au luat concediu paternal, puși să restituie banii. Explicațiile MApN

„Militarii din MApN deveniţi părinţi după ianuarie 2016, cărora li s-a acordat concediu paternal (5 zile ) la naşterea copilului şi concediu de puericultură (10 zile) au fost informaţi că trebuie să restituie salariul pentru zilele din concediul specificat (până la o jumătate din salariul lunar = 15 zile).  Această măsură trebuie să fie luată din cauză că Ministerul Muncii consideră că militarii-părinţi nu au dreptul la concediu paternal, deoarece aceştia nu sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat”. Așa sună mesajul primit de Digi24 de la un telespectator care a dorit păstrarea anonimatului și care mai spune că în această situație se află mii de militari.

„Referitor la situaţia semnalată de dumneavoastră, în ceea ce priveşte acordarea concediului paternal personalului militar în activitate, facem următoarele precizări:

Acordarea concediului paternal este condiţionată de plata contribuţiei asigurărilor sociale de stat, respectiv titularul dreptului la concediu paternal trebuie să fie asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat (art. 2 alin. (1) din Legea nr.210/1999).

Pentru personalul militar în activitate este instituită excepţia de la plata contribuţiilor de asigurări sociale veniturile acordate (art. 141 lit. c) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal).

Excepţia se aplică pentru întreg personalul care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională (personal militar, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, pentru care se datorează contribuţie individuală la bugetul de stat potrivit Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.

Această excepţie de la plata contribuţiei de asigurări sociale exclude personalul militar în activitate şi de la dreptul la concediul paternal, aşa cum este definit pentru ceilalţi salariaţi, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută expres la art. 2 alin. (1) din Legea nr.210/1999.

În prezent, în conformitate cu prevederile art. 126, alin. (1) lit. b) din anexă nr. 9 la R.G. – 1, Regulamentul de ordine interioară în unitate, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.38/2016, la naşterea copilului, personalul militar are dreptul la o permisie de 5 zile calendaristice, la care se adaugă timpul pentru deplasarea la şi de la domiciliu.

Din datele obţinute până la acest moment, în această situaţie se află aproximativ 35 de militari, cărora, deşi nu îndeplineau condiţiile, li s-a acordat concediul maternal aferent legislaţiei din sistemul asigurărilor sociale de stat.

Sumele care trebuie recuperate reprezintă contravaloarea corespunzătoare celor 10 zile lucrătoare pentru care s-a acordat concediul, în plus faţă de cele cinci zile de permisie prevăzute de regulament, fiind cuprinse între 500-600 de lei”, se arată în răspunsul primit de la Ministerul Apărării Naționale.

Sursa: digi24.ro

Comments

comments

Apelează