fbpx

Contact

Ministerul Educaţiei anunţă că două noi categorii de personal didactic au fost incluse la plata cu ora

Două noi categorii de personal didactic au fost incluse la plata cu ora, anunţă Ministerul Educaţiei. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste care participă la anumite inspecţii şi de membrii comisiilor de examen pentru acordarea unor grade. Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

“Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuţi, astfel încât veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc în acelaşi ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult faţă de începtul anului şcolar precendent”, arată sursa citată.

Ca noutate, au fost incluse două categorii de personal care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activităţi independente ocazionale. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar, şi activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

Sursa: News.ro

Comments

comments

Apelează