fbpx

Contact

Ministerul Muncii: 2.055 persoane au suferit accidente de muncă în primul semestru din 2021; 41 şi-au pierdut viaţa

Un număr de 2.055 persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni ale acestui an, cu 13,3% mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă anului 2020, 41 dintre acestea pierzându-şi viaţa (minus 59,4%), conform statisticilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă au fost:

– Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor – 189 de accidentaţi (9,2% din totalul accidentaţilor din economia naţională)

– Construcţii de clădiri – 130 accidentaţi (6,3% din total)

– Transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 110 (5,4% din total)

– Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – 96 de accidentaţi (4,7% din total).

Cele mai multe accidente mortale de muncă au avut loc în sectoarele:

– Construcţii de clădiri – 6 accidentaţi mortal (14,6% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională)

– Silvicultură şi exploatare forestieră – 4 accidentaţi mortal (9,8% din total)

– Lucrări de geniu civil – 4 accidentaţi mortal (9,8% din total).

Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în Bucureşti – 493 accidentaţi, reprezentând 24% din totalul accidentaţilor pe ţară, şi în judeţele Braşov – 122 accidentaţi (5,9% din total), Maramureş – 81 accidentaţi (3,9% din total) şi Sibiu – 78 (3,8% din total).

Cel mai mare număr de persoane care şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă s-a înregistrat în primul semestru în judeţele Bistriţa-Năsăud – 3 accidentaţi mortal, reprezentând 7,3% din totalul persoanelor accidentate mortal pe ţară, Buzău – 3 accidentaţi mortal (7,3% din total), Alba – 3 (7,3% din total), Argeş – 3 (7,3% din total) şi municipiul Bucureşti – 3 accidentaţi mortal (7,3% din total).

Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 ani şi cele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani de ani au deţinut ponderea cea mai mare, de 27,9%, respectiv 26,7% din totalul persoanelor accidentate în primele 6 luni ale anului 2021. Persoanele din grupa de vârstă 50-60 de ani au avut procentul cel mai mare, de 40% din totalul accidentaţilor mortal.

Analiza accidentelor din punct de vedere al vechimii la locul de muncă a relevat faptul că 1.386 persoane, adică 67,5% din totalul accidentaţilor, sunt lucrători cu o vechime de până la 5 ani (788 persoane accidentate, adică 38,4% din totalul accidentaţilor, au vechime la locul de muncă între 1-3 ani), iar cei din grupele de vechime 5-10 ani, respectiv 10-20 de ani, au reprezentat 14,7% din totalul accidentaţilor (303 persoane), respectiv 11,8% din totalul accidentaţilor (242 persoane).

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează