fbpx

Contact

Modificarea regimului pensiilor speciale, discutată în şedinţa de Guvern de vineri

Guvernul discută, în şedinţa de astăzi, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care vor fi schimbate modul de calcul al pensiilor speciale, precum şi procedura de actualizare a acestora, singura categorie care nu este vizată de acest act normativ fiind cea a magistraţilor.

Proiectul trebuia să intre joi în atenţia Executivului, însă şedinţa a fost amânată cu o zi pentru că proiectul nu avea toate avizele necesare pentru adoptare.

Proiectul de OUG privind pensiile speciale prevede că pensia angajaţilor MAI şi MApN nu va mai putea depăşi media soldelor sau salariilor primite în anii de activitate, în baza cărora s-a calculat venitul.

Documentul limitează şi indexarea pensiilor speciale cu rata medie anuală a inflaţiei, fără alte sporuri, dispoziţie care se va aplica şi pensionarilor din aviaţie, personalului auxiliar din instanţe şi parchete, funcţionarilor parlamentari, diplomaţilor şi parlamentarilor.

Potrivit acestui proiect, cuantumul net al pensiei militare de stat nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, astfel încât pensiile nu vor mai putea depăşi valoarea salariilor.

Sunt eliminate şi sporurile primite în cazul indexărilor. Pensiile astfel nu vor mai fi indexate cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, ci doar cu nivelul mediu al inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.

Intenţia iniţială a Guvernului era, ca într-o primă etapă, să reglementeze doar situaţia pensiilor din sistemul de apărare şi ordine publică, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmiţând, miercuri, că specialiştii din minister, alături de cei din Ministerul Afacerilor Interne, pregătesc un draft al Ordonanţei de Urgenţă privind pensiile militarilor. “În acest moment, specialiştii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne continuă consultările şi pregătesc draft-ul actului normativ ce va fi discutat în cadrul Executivului, cele două ministere fiind co-iniţiatoare”, se arăta într-o precizare a MApN.

Joi însă, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că proiectul va viza aproape toate categoriile de pensii speciale. „Această ordonanţă este extinsă la toate categoriile de pensii speciale, nu numai la cele militare, inclusiv la funcţionarii parlamentari. Toate pensiile speciale, mai puţin magistraţii, care, la ora actuală, există două decizii ale Curţii Constituţionale care interzic discuţii pe legea pensiilor”, a declarat Vasilescu, la Antena 3.

Anunţul iniţial privind intenţia Executivului de a schimba prevederile legale ce reglementează sistemul de pensii speciale a fost făcut, duminică, de către ministrul Muncii.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează